x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Războiul dronelor, prioritatea Israelului

Războiul dronelor, prioritatea Israelului

de Şerban Mihăilă    |    27 Sep 2019   •   08:17
Războiul dronelor, prioritatea Israelului

Ultimele atacuri-surpriză cu drone din Orientul Mijlociu au determinat Israelul să-și axeze industria militară pe războiul contra vehiculelor aeriene fără pilot (UAV). Implementarea sistemelor de apărare este extrem de dificilă, deoarece implică nu doar detectarea dronelor, ci și anticiparea, în permanență, a locurilor neașteptate de unde acestea pot să apară. Atacurile cu drone nu se limitează la câmpuri de luptă convenționale, ci pot avea loc în zona aglomerărilor urbane și a aeroporturilor, provocând numeroase victime sau închiderea traficului aerian.

 

Considerat un pionier în domeniul dronelor de luptă, statul evreu se află acum în primele rânduri ale dezvoltării sistemelelor de apărare împotriva atacurilor UAV. Multă vreme, Israelul a fost unul dintre principalii jucători pe piața exporturilor de drone militare, dezvoltând atât vehicule aeriene de dimensiuni mici, cât și avioane-spion cu rază lungă de acțiune. Astăzi, israelienii se află în fruntea industriei globale de creare a sistemelor de apărare, notează AP. O serie de companii israeliene au dezvoltat sisteme de apărare care pot detecta și distruge dronele inamice, anunță aceeași sursă. Cu toate acestea, dificultățile întâmpinate sunt extrem de mari, în special atunci când sistemele operează în spațiile aeriene ale zonelor urbane aglomerate. „Contracararea dronelor este extrem de dificilă, deoarece nu este vorba doar despre detectarea lor, ci, în egală măsură, despre detectarea lor non-stop și oriunde”, a declarat un membru al Consiliului European pentru Relații Externe, citat de AP. Dronele prezintă caracteristici unice, care le diferențiază total de celelalte amenințări venite din spațiul aerian, precum rachetele sau avioanele de luptă. Vehiculele aeriene fără pilot pot zbura sub limita la care pot fi detectate de către sistemele militare radar standard și utilizează tehnologie GPS pentru a lansa atacuri precise asupra unor ținte vulnerabile, la o sumă infimă față de prețul unui avion de luptă. Mai mult, dronele pot fi dispuse în „roiuri”, manevră care induce în eroare sau eludează sistemele convenționale de apărare. Chiar și așa-zisele „drone de etajeră”, de dimensiuni foarte mici, pot deveni arme mortale, după ce li se atașează material exploziv sau, pur și simplu, își lovesc la întâmplare victimele, în locuri aglomerate.    

Atacuri devastatoare

O serie de atacuri cu drone au lovit, recent, Orientul Mijlociu. Între acestea, se numără atacul din această lună asupra unor instalații petroliere saudite, care a zdruncinat piața mondială de petrol și a dezvăluit vulnerabilitatea sistemelor convenționale de apărare în fața raidurilor dronelor. Atacul asupra infrastructurii energetice saudite, atribuit Iranului de către SUA și aliații lor, a blocat jumătate din exportul de petrol al Arabiei Saudite. Luna trecută, avioanele israeliene au lovit o unitate a milițiilor Hezbollah, antrenată de iranieni, care, potrivit Ierusalimului, se pregătea să lanseze, din Siria, drone asupra Israelului. Raidurile dronelor nu se limitează însă la câmpurile de luptă convenționale. Anul trecut, înainte de Crăciun, aeroportul „Gatwick” din Londra a fost închis parțial pentru trei zile și a blocat peste 100.000 de călători, după ce în zonă au fost zărite drone.  

Contracararea dronelor este extrem de dificilă, deoarece nu este vorba doar despre detectarea lor, ci, în egală măsură, despre detectarea lor non-stop și oriunde”.

Membru al Consiliului European pentru Relații Externe

×