x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Erdogan îndeamnă Israelul și Hamas să „sprijine pacea”

Erdogan îndeamnă Israelul și Hamas să „sprijine pacea”

de Redacția Jurnalul    |    08 Oct 2023   •   19:40
Erdogan îndeamnă Israelul și Hamas să „sprijine pacea”
Sursa foto: Hepta

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a cerut, duminică, Israelului și Hamasului să „sprijine pacea”. Acesta spune că țara sa este pregătită să facă ceea ce este necesar pentru a reduce tensiunile din Israel.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a făcut un apel, duminică, către Israel și gruparea teroristă Hamas. Președintele Turciei îndeamnă beligeranții să „sprijine pacea” și să protejeze civilii, în timp ce conflictul continuă în Gaza și în împrejurimi, conform Le Figaro.

„Suntem pregătiți să facem tot ce putem pentru a reduce tensiunile (...). Invităm toți actorii să sprijine pacea”, a declarat Erdogan, adăugând: „Nu are niciun sens să fie atacați civilii”.

Este posibil ca până la 100 de ostatici israelieni, inclusiv femei și copii, să fi fost luați în Gaza de către Hamas, ceea ce complică enorm orice operațiune militară israeliană de eliberare a acestora, nota The Guardian. Pe fondul imaginilor șocante cu soldați și civili israelieni îngroziți - unii însângerați, alții cu cagule și cu mâinile legate - care sunt duși de militanții Hamas, locul și soarta prizonierilor a devenit una dintre cele mai presante probleme pentru armată.

În timp ce un purtător de cuvânt al Forțelor de Apărare Israeliene (IDF), locotenent-colonelul Jonathan Conricus, a declarat doar că un "număr semnificativ" de civili și soldați israelieni sunt ținuți ostatici, se crede că acest număr este de ordinul zecilor.

Unele instituții de presă israeliene au speculat că până la 100 de israelieni au fost luați ostatici.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Recep Tayyip Erdogan Israel hamas