x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Referendum în Kazahstan. Alegătorii au votat pentru modificarea Constituției

Referendum în Kazahstan. Alegătorii au votat pentru modificarea Constituției

06 Iun 2022   •   11:04
Referendum în Kazahstan. Alegătorii au votat pentru modificarea Constituției

Alegătorii din Kazahstan au votat pentru modificarea Constituției în cadrul unui referendum ordanizat duminică, scrie Reuters. Schimbarea legii supreme a fost propusă de preşedintele Kasîm-Jomart Tokaev.

Prezenţa la vot a fost de 68,06%, iar reforma Constituției a fost aprobată de 77,18% din electorat.

Prin aceste schimbări, fostului președinte al țării Nursultan Nazarbaev i se retrage titlul de "conducător al naţiunii".

Totodată, Tokaev a propus modificările după reprimarea protestelor populare violente din ianuarie 2022 și îndepărtarea predecesorului său și ai familiei acestuia din funcțiile deținute în administrația publică. De asemenea, se așteaptă ca actualul șef al statului să candidaze pentru un nou mandat în 2024. 

Campania de promovare a schimbărilor legii supreme a transmis populației că noile prevederi vor promova democrația.

Kazahstanul este fostă republică sovietică, se află în Asia Centrală și are circa 19 milioane de locuitori. 

 

×
Subiecte în articol: Kazahstan