x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Regatul Unit al haosului. Violenţele se extind în tot mai multe oraşe (VIDEO)

Regatul Unit al haosului. Violenţele se extind în tot mai multe oraşe (VIDEO)

10 Aug 2011   •   08:12
Regatul Unit al haosului. Violenţele se extind în tot mai multe oraşe (VIDEO)

Daca noaptea trecuta situatia la Londra a fost tinuta sub control de cei 16.000 de politisti mobilizati in capitala, violentele s-au extins in alte mari orase din Marea Britanie, Manchester, Nottingham, West Bromwich si Wolverhampton devenind noilea teatre de razboi dintre bandele de huligani si fortele de ordine.

Un comisariat de politie a fost incendiat marti noapte, cu cocteiluri Molotov, in orasul Nottingham, fara ca vreo persoana sa fie ranita, insa cel mai afectat a fost al treilea mare oras al tarii, Manchester. Aproximativ 50 de persoane au fost arestate, iar comandantul adjunct al politiei locale, Garry Shewan, a anuntat ca ciocnirile au avut o intensitate fara precedent.

Sute de tineri cu cagule au infruntat politistii si au lansat proiectile asupra lor, spargand geamuri, jefuind, incendiind magazine si masini. La Liverpool, 200 de tineri au bombardat politia cu proiectile si au provocat pagube, 35 de persoane fiind arestate.

Pentru a doua noapte consecutiv, alte incidente au izbucnit in cel de-al doilea oras al tarii, Birmingham, si la periferia sa. La West Bromwich, 200 de persoane aflat in spatele unor baricade au aruncat proiectile asupra fortelor de ordine, au ars vehicule si magazine, iar la Wolverhampton au fost jefuite mai multe magazine.

La Birmingham, huliganii au devastat si restaurantul celebrului Jamie Oliver, iar numarul victimelor violentelor a urcat la patru, dupa ce alti trei barbati de origine asiatica, doi frati si un prieten al acestora, au fost ucisi in timp ce incercau sa-si apere magazinul de furia bandelor dezlantuite.

Sute de arestari au fost operate si noaptea trecuta, numarul celor ajunsi in spatele gratiilor in cele cinci zile de la declansarea violentelor depasind 1.500.

×