Murray Energy Corp, cea mai mare companie de minerit de cărbune din SUA, şi-a anunţat plasarea sub protecţia legii falimentului, pe fondul continuării scăderii cererii de combustibili fosili, informează Bloomberg. Firma cu sediul în Ohio, a opta companie minieră din SUA care a dat faliment în ultimul an, a precizat că a ajuns la un acord cu un grup de creditori pentru restructurarea unor datorii de peste 2,7 miliarde dolari.
Fondatorul companiei, Robert Murray, autoproclamatul rege al industriei cărbunelui, va demisiona din funcţia de director general dar va păstra postul de preşedinte.
"Deşi cererea de plasare sub protecţia legii falimentului nu este o decizie uşoară, ea a devenit necesară pentru a avea acces la lichiditate", a informat Robert Murray într-un comunicat. Acesta a început să lucreze în mină la vârsta de 16 ani iar în 1988 a fondat Murray Energy Corp., fiind unul din cei mai mari susţinători ai industriei miniere.
Robert Murray a fost unul dintre sponsorii importanţi ai lui Donald Trump în campania electorală din 2018.
Colapsul Murray Energy Corp. scoate în evidenţă modul în care gazele naturale ieftine şi sursele de energie regenerabilă au diminuat cota de piaţă a cărbunelui în mixul energetic al SUA. Comparativ, în 2003, cărbunele era responsabil pentru mai mult de jumătate din producţia de energie din Statele Unite.