x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Regina Elisabeta, aclamată de zeci de mii de persoane pentru cea mai lungă domnie a unui suveran britanic: 70 de ani

Regina Elisabeta, aclamată de zeci de mii de persoane pentru cea mai lungă domnie a unui suveran britanic: 70 de ani

02 Iun 2022   •   18:35
Regina Elisabeta, aclamată de zeci de mii de persoane pentru cea mai lungă domnie a unui suveran britanic: 70 de ani

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a apărut joi la balconul oficial al Palatului Buckingham din Londra, în prima zi a festivităţilor care marchează Jubileul de Platină, regina fiind aclamată de zeci de mii de persoane, relatează AFP.

Suverana, în vârstă de 96 de ani a fost însoţită de Ducele de Kent, colonelul Gărzilor Scoţiene, unul dintre regimentele de elită ale Gărzii Regale Britanice, care i-a salutat pe participanţii la parada militară anuală "Trooping the Colour".

Jubileul de Platină

Din cauza pandemiei de COVID-19, aceasta este prima apariţie a reginei la acest balcon, din 2019. În trecut, până la 40 de persoane apăreau la balconul Palatului Buckingham, însă regina a decis anul acesta ca doar cei care deţin funcţii active în cadrul casei domnitoare să poată fi prezenţi, alături de copiii lor, adică 18 persoane.

 

×
Subiecte în articol: regina Elisabeta a II-a