Despăduririle vaste din regiunile tropicale au drept consecinţă faptul că aceste zone de pe Terra emit în prezent mai mult dioxid de carbon decât cantităţile pe care le captează şi stochează, pierzându-şi astfel rolul istoric de furnizor pentru planeta noastră al unei protecţii naturale împotriva modificărilor climatice, potrivit unui studiu publicat joi, relatează AFP.
Această analiză, publicată în revista americană Science, se sprijină pe imagini obţinute din satelit, date furnizate cu ajutorul unor tehnologii pe bază de laser şi constatări realizate pe teren, obţinute între anii 2003 şi 2014.
Oamenii de ştiinţă au putut astfel să se concentreze asupra aspectelor asociate despăduririlor, până acum dificil de măsurat, precum degradarea forestieră, adică dispariţia şi mortalitatea arborilor.
Cele mai multe emisii (aproape 70%) de CO2 - un gaz cu efect de seră, considerat principalul vinovat pentru încălzirea Terrei - din pădurile tropicale de pe continentul american, din Asia şi din Africa sunt asociate cu degradarea acestor păduri, au subliniat autorii studiului.
"Despăduririle, degradarea şi alte deficienţe au drept consecinţă faptul că pădurile tropicale emit de acum mai mult dioxid de carbon decât pot să stocheze, pierzându-şi funcţia lor de 'puţuri' de carbon", au precizat autorii cercetării.
"Aceste descoperiri constituie un semnal de alarmă pentru lumea întreagă în privinţa pădurilor", a comentat Alessandro Baccini, cercetător la Woods Hole Research Center din Statele Unite. "Dacă dorim să împiedicăm temperatura planetară să atingă niveluri periculoase, trebuie să reducem drastic emisiile şi să creştem capacitatea pădurilor de a absorbi şi de a înmagazina dioxidul de carbon".
Studiile precedente s-au concentrat mai degrabă pe scăderea CO2 asociată despăduririlor.
Cercetarea publicată joi a stabilit că regiunile tropicale degajă de acum o cantitate netă de aproximativ 425 de teragrame - un teragram reprezintă 1 milion de tone - pe an în atmosferă, mai mult decât emisiile produse de toate camioanele şi automobilele din Statele Unite.
Cea mai mare parte a dispariţiei forestiere tropicale - aproximativ 60% - s-a produs în America Latină, unde se află pădurea amazoniană. O scădere de aproximativ 24% s-a produs în Africa şi o diminuare de 16% în Asia.AGERPRES