x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Reguli dure pentru vize în SUA

Reguli dure pentru vize în SUA

de Şerban Mihăilă    |    02 Iun 2017   •   17:07
Reguli dure pentru vize în SUA
Sursa foto: a_Taiga/Getty Images/iStockphoto

Administrația Trump a introdus un nou chestionar, mult mai riguros, pentru solicitanții de viză din întreaga lume, care doresc să pătrundă pe teritoriul SUA. Chestionarul conține întrebări despre activitatea „social media” a aplicanților în ultimii cinci ani și cere informații biografice din ultimii 15 ani.

În pofida criticilor vehemente din partea societății civile, Biroul pentru Management și Buget din cadrul executivului de la Washington a aprobat, la sfârșitul lunii mai, includerea în procedura de acordare a vizelor de intrare în SUA a unor întrebări menite să înăsprească verificarea celor ce intenționează să pătrundă pe teritoriul american, scrie Reuters. Criticii noului regulament consideră că acesta este mult mai greoi, va întârzia substanțial procesul de acordare a vizelor și, nu în ultimul rând, îi va descuraja pe studenții și oamenii de știință străini să vină în SUA. Conform noilor proceduri, oficialitățile consulare americane pot cere solicitanților de viză numerele tuturor pașapoartelor deținute anterior, textele și mesajele utilizate în ultimii cinci ani în „social media”, adresele de email și numerele de telefon din aceeași perioadă, precum și informații biografice din ultimii 15 ani, inclusiv adresele, locurile de muncă și călătoriile în străinătate. Deși răspunsurile la noile întrebări sunt facultative, formularele chestionarelor avertizează că refuzul de a oferi informațiile solicitate poate întârzia sau împiedica procesarea cererilor de viză. Potrivit unui responsabil din Departamentul de Stat al SUA, oficialitățile vor cere informații suplimentare atunci când consideră că astfel de date sunt necesare pentru confirmarea identității persoanelor în cauză sau în cadrul unor anchete ce vizează securitatea națională. Avocații și activiștii pentru apărarea drepturilor imigranților susțin că solicitarea privind informațiile personale detaliate din ultimii 15 ani va face, fără îndoială, numeroase „victime”, în condițiile în care este foarte puțin probabil ca solicitanții de vize să-și amintească toate datele cerute în formular.

Noile chestionare sunt introduse în contextul măsurilor promise de președintele american, Donald Trump, pentru întărirea controlului la frontierele Statelor Unite.

×
Subiecte în articol: sua vize