x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Republica Moldova a selectat șapte companii ca alternativă la gazul livrat de ruși

Republica Moldova a selectat șapte companii ca alternativă la gazul livrat de ruși

20 Sep 2022   •   21:10
Republica Moldova a selectat șapte companii ca alternativă la gazul livrat de ruși
Sursa foto: Agerpres

Republica Moldova a selectat șapte companii pentru a asigura gazul începând de luna viitoare, în cazul în care aprovizionarea de la compania rusească Gazprom va fi întreruptă, a declarat un oficial guvernamental, citat de Reuters.

Vicepremierul Andrei Spînu, care a condus echipa de negociatori ai Republicii Moldova în discuțiile cu Gazprom pe parcursul unui an marcat de creșteri abrupte ale prețurilor, a declarat, la o emisiune televizată din Moldova, că gigantul rus este „imprevizibil".

Moldova poate obține 300 de milioane de euro puse la dispoziție de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în cazul unei întreruperi a aprovizionării rusești, a declarat vicepremierul pentru JurnalTV.

„Deocamdată am ales șapte companii. Gazprom nu se află printre ele", a mai spus Spînu.

Compania de stat de gaze Moldovagaz a anunțat marți că a plătit pentru livrările din august și urma să facă plata avansului de 50% pentru septembrie, în valoare de 33,89 milioane de dolari. Asta deși o sursă de rang înalt din cadrul companiei a declarat pentru Reuters că nu este sigur că societatea are fondurile necesare pentru a face acest lucru.

Moldova este dependentă de gazul rusesc și a fost puternic afectată de creșterea prețurilor.

Un fost vicepremier a pus la îndoială planul de urgență al guvernului.

„Din punct de vedere al prețului, Moldova nu are alternativă la gazul de la Gazprom, care va avea întotdeauna un preț mai mic", a declarat Ion Chicu.

El a spus că, în conformitate cu formula complexă de preț stabilită cu Gazprom, care face referire la prețul produselor petroliere, nivelurile pentru luna octombrie ar urma să scadă la 1.200-1.300 de dolari. În prezent, prețurile pe piața liberă se situează la puțin sub 2.000 de dolari pentru 1.000 de metri cubi.

Luni, Moldovagaz a solicitat autorității de reglementare în domeniul energiei din țară permisiunea de a majora prețul gazelor pentru consumatori cu 31,5%. Măsura a fost anunțată de șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, într-o postare pe Telegram, noul preț propus fiind de 26.675 de lei moldovenești (1.382 de dolari) pentru 1.000 de metri cubi.

Odată cu apropierea iernii, cei 3,5 milioane de locuitori ai Republicii Moldova îndură dificultăți economice serioase din cauza prețurilor care au crescut cu 29% în septembrie, după ce a urcat cu aproape 50% în august. Mii de persoane s-au adunat duminică în fața sediului guvernului pentru a denunța prețurile și a cere demisia președintei Maia Sandu și a guvernului său, în cel mai mare protest de la alegerea sa în 2020.

(sursa: Mediafax)

×