Procurorii ce instrumentează cazul în care este acuzat fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, au cerut miercuri ca acesta sa fie condamnat la 19 ani de închisoare pentru corupere pasivă şi trafic de influenţă, informează Radio Chişinău şi IPN.md.
"Ca acuzator de stat, având în vedere probele şi declaraţiile, am solicitat 19 ani de închisoare', a comunicat, după şedinţa în care au fost susţinute dezbaterile judiciare, procurorul Adriana Beţişor.
Procurorii mai cer plata unei amenzi în valoare de 3 mii de unităţi convenţionale şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de 5 ani. De asemenea, bunurile care au fost obţinute după ce politicianul a fost "remunerat" de Ilan Shor pentru anumite servicii se solicită a fi confiscate.
Vlad Filat a fost adus miercuri în instanţă de către mascaţi înarmaţi, după ce şedinţa de marţi a fost amânată, în condiţiile în care Vlad Filat şi-a pierdut cunoştinţa în sala de judecată.
Potrivit avocatului lui Vlad Filat, acesta se afla în greva foamei de 20 de zile, iar condiţiile de detenţie s-au înăsprit semnificativ.
Un comunicat al Departamentului Instituţiilor Penitenciare din Republică Moldova anunţă că Vlad Filat a renunţat la greva foamei marţi seara, în jurul orei 18:00, iar medicii Penitenciarului nr.13 din Chişinau susţin că starea sa de sănătate este una satisfăcătoare.
Filat a publicat recent un nou mesaj pe Facebook în care scrie despre sentinţa sa care, potrivit lui, "a fost deja şoptită judecătorilor şi procurorilor', anticipând o condamnare la 16-18 ani de închisoare, la comanda lui Vlad Plahotniuc.
Fostul premier a fost reţinut preventiv la 15 octombrie 2015, iar ulterior arestat. Filat este acuzat de corupere pasivă şi trafic de influenţă, după ce omul de afaceri Ilan Shor a declarat că i-ar fi dat în ultimii ani bani şi bunuri în valoare de 250 de milioane de dolari. Vlad Filat neagă acuzaţiile, declarând ca este victima unei răfuieli politice. AGERPRES