x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Restricţiile pentru COVID-19 i-au scos în stradă pe sârbi, care strigă: „Avem dictatură!”

Restricţiile pentru COVID-19 i-au scos în stradă pe sârbi, care strigă: „Avem dictatură!”

09 Iul 2020   •   20:54
Restricţiile pentru COVID-19 i-au scos în stradă pe sârbi, care strigă: „Avem dictatură!”

Străzile Belgradului s-au transformat într-un poligon de luptă. Vakasin Golubovic protestează de două zile. El şi mii de sârbi sunt nemulţumiţi de decizia preşedintelui Aleksandar Vucic de a reimpune noi restricţii epidemice, inclusiv carantina.

Protestatarilor li s-au alăturat şi galeriile echipelor de fotbal Partizan Belgrad şi Red Star Belgrad. Pietrele din pavaj şi cocktail-uri Molotov au fost muniţia principala a protestarilor în altercaţiile cu forţele de ordine.

Poliţiştii au făcut faţă cu greu situaţiei, iar gazele lacrimogene au fost utilizate pentru a dispersa protestatarii.

„În ţara noastră avem dictatură. În seara asta, poliţia noastră sârbească ne-a bătut, ne-a maltratat, pentru că am ieşit. De 30 de ani avem la conducere aceiaşi oameni. Nu se mai schimbă. Vrem să schimbăm sistemul”, a spus Vukasin Golubovic.

„Cetăţenii Serbiei au protestat şi ieri, şi azi, pentru că nu sunt mulţumiţi de autorităţi, nu sunt mulţumiţi de acest regim al lui Aleksandar Vucic, care este un regim criminal care a ucis libertăţile cetăţeneşti”, a declarat Dragana Rakic, vicepreşedintele Partidului Democrat din Serbia.

La Belgrad, forţele de ordine au fost depăşite de situaţie. Manifestanţii, peste 10.000 de oameni, au rupt gardurile de protecţie, au mers până în uşa parlamentului, au spart geamurile. Într-un final au fost împrăştiaţi cu gaze lacrimogene.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: restrictii COVID