x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Resturile rămase de la submarinul Titan distrus prin implozie, găsite pe fundul oceanului Atlantic

Resturile rămase de la submarinul Titan distrus prin implozie, găsite pe fundul oceanului Atlantic

de Redacția Jurnalul    |    11 Oct 2023   •   16:15
Resturile rămase de la submarinul Titan distrus prin implozie, găsite pe fundul oceanului Atlantic
Sursa foto: Hepta

Paza de coastă americană a recuperat resturile rămase de la submersibilul care a făcut implozie în timp ce se îndrepta să exploreze epava Titanicului, omorându-i pe toţi cei cinci aflaţi la bord, la mare adâncime, sub suprafaţa Oceanului Atlantic, au anunţat autorităţile.

Misiunea desfăşurată în cadrul unui acord cu marina americană a fost o continuare a operaţiunilor iniţiale de recuperare de pe fundul oceanului, la aproximativ 488 de metri de Titanic, a precizat Paza de Coastă.

Recuperarea şi transferul pieselor rămase a fost finalizată miercurea trecută, iar o fotografie a arătat partea din spate intactă a vasului de 6,7 metri.

Anchetatorii cred că Titanul a făcut implozie în timp ce cobora în apele adânci ale Atlanticului de Nord pe 18 iunie.

Căutările de mai multe zile organizate după ce Titan a dispărut au captat atenţia întregii lumi. Submersibilul încerca să vizualizeze vasul britanic de pasageri care s-a scufundat în 1912.

Garda de Coastă a declarat anterior că a recuperat presupuse rămăşiţe umane împreună cu părţi din Titan după ce resturile au fost localizate la o adâncime de 3.800 de metri, relatează The Guardian.

Comisia de anchetă maritimă a Gărzii de Coastă îşi continuă analizele şi realizează interviuri cu martori înainte de o audiere publică privind tragedia.

OceanGate, operatorul navei, a ieşit între timp din uz. Printre cei ucişi în implozie se numără Stockton Rush, pilotul submersibilului şi directorul executiv al companiei.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: submarin titan oceanul atlantic