x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Reuniune a liderilor UE, la Bruxelles: Războiul din Ucraina, principala temă a dezbaterilor

Reuniune a liderilor UE, la Bruxelles: Războiul din Ucraina, principala temă a dezbaterilor

de Redacția Jurnalul    |    15 Dec 2022   •   09:27
Reuniune a liderilor UE, la Bruxelles: Războiul din Ucraina, principala temă a dezbaterilor

Liderii din Uniunea Europeană se reunesc astăzi la Bruxelles pentru ultimul summit programat din acest an, urmând să discute cu precădere despre consecinţele războiului din Ucraina şi relaţiile UE cu SUA, informează DPA.

Şefii de stat şi de guvern vor vorbi despre un ajutor militar şi financiar suplimentar pentru Ucraina, în contextul în care invazia rusă este în a zecea lună, iar lor li se va alătura şi preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, prin legătură video, la începutul reuniunii.

Liderii din UE ar urma să abordeze implicaţiile mai ample ale războiului, inclusiv sancţiunile blocului comunitar împotriva Rusiei, inflaţia record şi o potenţială plafonare a preţului la gaz pentru a contracara preţurile ridicate la energie.

Discuţiile despre răspunsul UE la un recent program de subvenţii al SUA în valoare de câteva miliarde de dolari vor fi de asemenea pe agenda Consiliului European de joi, care se desfăşoară într-un context geopolitic şi economic în schimbare rapidă.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut reguli mai flexibile în privinţa ajutorului de stat şi un nou fond pentru a subvenţiona tehnologiile verzi produse în UE pentru a contracara Actul de Reducere a Inflaţiei (IRA) din SUA, în valoare de 346 miliarde de euro (369 miliarde de dolari).

Liderii din UE ar putea de asemenea să ofere Bosniei-Herţegovina statutul de candidat oficial la aderare, după o decizie similară pentru Ucraina şi Republica Moldova în iunie.

Eforturile de a dezvolta capacităţile de apărare ale UE ar urma de asemenea să fie discutate, în ceea ce se aşteaptă a fi o reuniune care se va prelungi mult în noapte.

DPA menţionează de asemenea că recenta dispută dintre ţările din UE cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen este un alt posibil subiect de pe o agendă extrem de încărcată.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va ridica şi tema aderării României la Schengen la reuniunea Consiliului European.

 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: reuniune lideri UE razboi ucraina