x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Revista Closer va retrage informaţia despre relaţia amoroasă a lui Hollande de pe site. Directoarea susţine că “toată lumea ştie despre povestea asta”

Revista Closer va retrage informaţia despre relaţia amoroasă a lui Hollande de pe site. Directoarea susţine că “toată lumea ştie despre povestea asta”

de Istvan Deak    |    Marina Constantinoiu    |    10 Ian 2014   •   21:12
Revista Closer va retrage informaţia despre relaţia amoroasă a lui Hollande de pe site. Directoarea susţine că “toată lumea ştie despre povestea asta”

Săptămânalul Closer va retrage, “probabil vineri seara” de pe site-ul său Internet informaţia referitoare la pretinsa relaţie amoroasă dintre preşedintele francez Francois Hollande şi actriţa Julie Gayet, la solicitarea avocatului acesteia, a anunţat Laurence Pieau, directoarea redacţiei, potrivit 7sur7.be.

“Avocatul doamnei Julie Gayet ne-a contactat pentru a ne cere să retragem de pe site orice menţionarea a acestei relaţii şi de a veghea asupra împrăştierii acesteia prin Google”, a declarat Laurence Pieau, precizând că nu a fost formulată nicio solicitare privind versiunea tipărită a revistei. “Vom retrage informaţia, probabil vineri seară, pentru că este o solicitare foarte clară”, a mai spus aceasta.

Nu se pune în discuţie autenticitatea

“Dar această decizie de retragere nu pune în discuţie autenticitatea informaţiei divulgate azi”, a adăugat aceasta. “Este vorba doar despre dorinţa de a nu cumula procedurile, adică o plângere pentru site-ul Internet şi una pentru revista tipărită”, a spus directoarea. “Closer nu a primit, în schimb, nicio solicitare de retragere de la chioşcuri a revistei tipărite şi nu a avut niciun contact cu Palatul Elysee”, a declarat directoarea.
“Dacă va exista vreo plângere în justiţie, va fi în ceea ce o priveşte pe Julie Gayet, pentru dreptul la imagine şi pentru atingere adusă vieţii private, dar nu şi pentru defăimare”, a continuat Pieau.

Precedentul
“Când Closer a publicat primele fotografii cu Francois Hollande şi Valerie Trierweiler, în 2012, Francois Hollande a cerut retragerea revistei de la chioşcuri şi nu a obţinut-o. De data asta, Palatul Elysee nu a făcut o astfel de solicitare. A obţine o retragere a unei publicaţii de la chioşc e un lucru foarte rar, trebuie să fie vorba despre o tulburare a ordinii publice”, a mai spus doamna Pieau.
Într-o declaraţie pentru France Presse, Francois Hollande deplânge profund atingerile aduse respectării vieţii private, la care are dreptul, ca orice cetăţean.

În nume propriu
Exprimându-se în nume propriu, şi nu ca preşedinte al Republicii, el a adăugat că examinează căile de urmat, inclusiv cele juridice, referitoare la cele apărute în Closer.
La ora redactării acestui articol, site-ul revistei este plin de articole referitoare la povestea lui Hollande.

Dezvăluirile
Într-un dosar de şapte pagini, însoţit de mai multe fotografii, Closer scrie vineri despre relaţia dintre Francois Hollande (59 de ani) şi actriţa Julie Gayet (41 de ani), după ce joi seara anunţa pe site-ul său o ediţie specială pentru a doua zi ''care dezvăluie relaţia dintre şeful statului şi artistă''.
Pe coperta revistei este publicată o fotografie a şefului statului francez cu titlul: 'Francois Hollande şi Julie Gayet - Dragostea secretă a preşedintelui'.
“În jurul Anului Nou, şeful statului, cu casca pe cap, a mers cu scuterul la apartamentul închiriat de actriţă unde preşedintele şi-a luat obiceiul să-şi petreacă noaptea”, scrie Closer.
”Fotografii surprinzătoare, care pun, de asemenea, problema securităţii preşedintelui. Şeful statului este însoţit numai de o gardă de corp care protejează secretul acestor întâlniri cu actriţa”, continuă săptămânalul.

Idila despre care se ştia
Directoarea revistei, extrem de solicitată, de la apariţia dosarului special despre Hollande, este arătată cu degetul de numeroşi politicieni francezi, care denunţă demersul său care aduce atingere vieţii private. Ea afirmă că această idilă era, totuşi, cunoscută de toată lumea.
După ce a declarat pentru Europe 1 că trebuie “dedramatizată” această poveste, afirmând că nu este vorba decât despre un preşedinte normal, care s-a îndrăgostit, Laurence Pieau a venit să dea explicaţii şi la RTL.

Erau nişte zvonuri
“De ce am decis să scoatem pe piaţă această poveste? Pentru că ea este cunoscută de multă lume azi la Paris, este evocată în platourile de televiziune”, a spus ea. “Da, sub forma unor zvonuri”, admite ea, revenind asupra diferitelor ocazii cu care această relaţie a fost evocată la televiziune.
Potrivit ei, zvonurile circulau de ceva vreme în anumite cercuri. “Bârfa le e cunoscută şi jurnaliştilor specializaţi în politică internă şi numeroşilor jurnalişti din Paris, aşa că una peste alta, ea circula”, explică directoarea, adăugând că “este o treabă care se ştia”.
La întrebarea “de ce s-a decis difuzarea acestui dosar, deşi  preşedintele francez nu este nicăieri văzut împreună cu actriţa în fotografiile difuzate de revista Closer”, Laurence Pieau a răspuns: “Există, totuşi, o certitudine”. “Sunt văzuţi intrând în acelaşi loc, la interval de câteva minute, şi ieşind dimineaţa din acelaşi loc, la interval de câteva ore. Este văzut bodyguardul preşedintelui, care urmăreşte dacă locul este sigur”, continuă ea, denunţând în acelaşi timp şi o mare problemă de securitate, o dată cu acest scandal.

A vorbit deja despre viaţa sa privată
În faţa criticilor, Laurence Pieau se apără, afirmând:”Cazul este acelaşi cu cel din 2007, când am publicat fotografiile lui Francois Hollande cu Valerie Trierweiler”, reaminteşte ea. “Cred că Francois Hollande a vorbit deja despre viaţa sa privată. La un moment dat, a utilizat presa specializată în viaţa vedetelor”, continuă ea, înainte de a concluziona că ar fi o premieră ca un preşedinte francez să dea în judecată o revistă despre vedete pentru atingere la viaţa privată.

×
Subiecte în articol: francois hollande Julie Gayet