În ciuda crizei economice şi a dorinţei de îmbunătăţire a relaţiilor cu SUA, preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a ordonat reînarmarea "la scară largă", inclusiv nucleară, începând din 2011, pe motiv că NATO urmăreşte să îşi întărească poziţia în apropierea Rusiei.
"Din 2011 va începe o reînarmare la scară largă a armatei şi a marinei ruse", a declarat preşedintele Dmitri Medvedev ieri în cadrul reuniunii anuale cu înalţi reprezentanţi ai Ministerului Apărării. "Rămâne un potenţial de conflict serios în anumite regiuni, alimentat de crize locale şi de tentativele neîncetate ale NATO de a-şi dezvolta infrastructura militară în apropiere de Rusia", a explicat Medvedev, care a citat şi ameninţarea teroristă. "Principala misiune este de a consolida capacitatea de luptă a forţelor noastre, înainte de toate pe cea a forţelor noastre strategice nucleare", a precizat preşedintele rus, citat de AFP. Potrivit Reuters, Medvedev a afirmat că Rusia are resursele necesare modernizării militare, în ciuda crizei economice care a lovit puternic ţara.
SCUTUL
Declaraţiile lui Medvedev sunt cu atât mai surprinzătoare cu cât intervin într-un moment în care relaţiile cu SUA dau semne de "dezgheţ" de la sosirea lui Barack Obama la Casa Albă. Administraţia Obama a făcut cunoscută o amânare în privinţa proiectatului scut antirachetă american în Europa. Dar Medvedev, care se va întâlni cu Obama la 1 aprilie la Londra, a spus că aşteaptă ca faptele să coincidă cu vorbele. Rusia se opune cu înverşunare aderării la NATO a Ucrainei şi Georgiei, două republici fost sovietice, precum şi instalării scutului american antirachetă, întrucât ar reprezenta o ameninţare la adresa securităţii ei naţionale. BBC aminteşte că anul trecut Kremlinul a trasat un plan de creştere a cheltuielilor militare la 140 miliarde de dolari până în 2011. Faptul a fost posibil atât timp cât veniturile obţinute din petrol erau mari. Acum au scăzut drastic. Pe de altă parte, analiştii spun că războiul din Georgia din august trecut a demonstrat cât de depăşite sunt echipamentul şi practicile forţelor armate ruseşti.
Citește pe Antena3.ro