Meciurile cu miză de la Cupa Mondială trezesc interesul şi marilor actori de la Hollywood. Aflat într-un cartier din Brooklyn pentru filmările la pelicula "The Intern", Robert de Niro a intrat într-o casă din zonă pentru a urmări partida dintre selecţionatele Germaniei şi a SUA, transmite vineri Business Insider, în ediţia sa electronică.
De Niro a cerut companiei Warner Bros să ia pauză în timpul filmărilor de joi pentru a putea urmări meciul de fotbal de la campionatul mondial dintre SUA şi Germania, partidă contând pentru calificarea în optimile turneului final.
Compania a adresat un e-mail clădirii de apartamente din apropiere, cerând acordul pentru montarea pe acoperişul clădirii a unei antene satelit şi coborârea cablului până în stradă pentru televizor.
Actorul nu a mai aşteptat răspunsul şi, ca să nu piardă începutul partidei, a mers într-o casă din zonă, unde oamenii se strânseseră să se uite la meci.
De Niro a putut continua filmările fericit pentru că SUA s-au calificat alături de Germania în optimile Cupei Mondiale din Brazilia.