x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rola El-Halabi, campioana mondială la box, a fost împuşcată în mâini şi picioare fiindcă avea o relaţie cu un bărbat însurat

Rola El-Halabi, campioana mondială la box, a fost împuşcată în mâini şi picioare fiindcă avea o relaţie cu un bărbat însurat

de Istvan Deak    |    05 Noi 2011   •   10:11
Rola El-Halabi, campioana mondială la box, a fost împuşcată în mâini şi picioare fiindcă avea o relaţie cu un bărbat însurat

Ieri au avut loc pledoariile de final, in cadrul procesului in care este judecat agresorul Rolei El-Halabi (26 de ani). In luna aprilie, in timp ce se pregatea sa urce in ring pentru un meci la Berlin, sportiva germana de origine libaneza Rola El-Halabi, campioana mondiala la box la categoria usoara, versiunile WIBF si WIBA, a fost impuscata cu mai multe focuri de arma la picioare si maini.

Agresorul s-a dovedit a fi chiar tatal ei vitreg de 44 de ani, Hicham El-Halabi, care si-a marturisit faptele. Procurorii nemti au cerut condamnarea inculpatului la 6 ani si 10 luni de inchisoare.

Motivul agresiunii: Aventura cu un barbat casatorit

In cadrul sedintei de judecata, inculpatul Hicham El-Halabi si-a cerut iertare pentru faptele sale si a solicitat, prin avocatul sau, o pedeapsa mai mica. 'La data de 1 aprilie 2011, Hicham El-Halabi, fost manager al Rolei, s-a deplasat in cabina sportivei si a tras 4 focuri de arma asupra ei.

Dubla campioana mondiala a fost impuscata in maini, genunchi si ambele picioare, suferind rani deosebit de grave. Inculpatul a fost timp de multi ani managerul fiicei sale vitrege, dar in urma unor certuri a fost demis. Inculpatul si-a propus sa ruineze cariere sportivei, motivand ca imaginea fiicei sale va avea de suferit in urma unei relatii pe care o are aceasta cu un barbat insurat.

Timp de mai multe luni, el si-a amenintat fiica si pe prietenul acesteia. De altfel, inculpatul se face vinovat si de lovirea cu pumnul, in fata, a prietenului fiicei sale vitrege in decembrie 2010. Inainte de a-si impusca fiica, el a mai agresat doi bodyguarzi care stateau in fata vestiarului ei.

In timpul altercatiei, el a tras asupra celor doi, dar nu i-a nimerit. Apoi a intrat in vestiar, i-a dat afara pe medicul si antrenorul sportivei, si dupa cateva secunde a tras in mainile Rolei El- Halabi. A trantit-o la podea pe tanara de 26 de ani, a incuiat usa, a reincarcat arma si a tras din nou, de aceasta data in genunchii si picioarele fetei, astfel incat aceasta sa nu mai boxeze niciodata. Chiar daca Rola plangea si tipa de durere, inculpatul nu s-a lasat impresionat si si-a incarcat arma a treia oara', se arata in rechizitoriul intocmit de procurori.

'N-am vrut sa ranesc pe nimeni, nu am premeditat fapta. Nu am fost eu insumi in acea noapte', a spus agresorul. Avocatul Rolei a solicitat o pedeapsa de opt ani de inchisoare: 'Circumstantele teribile in care a avut loc atacul asupra Rolei impun o pedeapsa mai dura'. Avocatul lui Hicham a sugerat ca vinovatii morali ai atacului sunt bodyguarzii:

'Daca cei doi bodyguarzi l-ar fi lasat sa treaca pe Hicham in drumul sau spre vestiarul sportivei, nu am fi ajuns la impuscaturi'. Verdictul in acest caz va fi anuntat in data de 14 noiembrie 2011.

Vrea sa revina!

Desi medicii sustin ca sansele ca Rola El-Halabi sa mai urce in ring sunt minime, sportiva nu isi pierde speranta. 'Mainile si picioarele mele sunt inca functionale. Urmez un tratament infernal, dar sunt campioana mondiala, lupt ca o campioana mondiala, si intr-o zi ma voi intoarce in ring. Speranta moare ultima', a declarat Rola El-Halabi.

×