x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Româncă din Israel: "A fost panică. Am auzit sirenele dimineaţa, am luat copiii și am fugit. Străzile sunt goale"

Româncă din Israel: "A fost panică. Am auzit sirenele dimineaţa, am luat copiii și am fugit. Străzile sunt goale"

de Redacția Jurnalul    |    07 Oct 2023   •   20:20
Româncă din Israel: "A fost panică. Am auzit sirenele dimineaţa, am luat copiii și am fugit. Străzile sunt goale"

O doctoriță română stabilită la Tel Aviv povestește momentele de coșmar prin care a trecut sâmbătă dimineața când a auzit sirenele.

"Era la 6:30 dimineață. Trebuie să știți că aici astăzi e sâmbătă, o zi în care nimeni nu lucrează. 

Așa că la 6 dimineață m-am trezit cu sirenel și imediat am luat copiii și am fugit, că noi nu avem o cameră specială în casă.

Am o prietenă bună care este la frontiera cu Gaza și ea de dimineață a trimis fotografii că teroriștii au încercat să intre, să deschidă ușa de la casa ei.

Şi pot s-o înțeleg, că eu am copii mici, gemeni de 6 ani, și băiatul meu de dimineață e în panică totală și e foarte greu. 

Un alt lucru care lipsește acum aici e sângele, este lipsă de sânge în spitale. 

Sunt 22 de morți până acum şi 70 de răniți sunt în stare gravă, iar oamenii sunt așteptați să doneze sânge pentru că este nevoie.

Străzile sunt goale, nu sunt mașini sau sunt numai cele de ambulanţă, oamenii au rămas în casă. 

Ni se transmite să rămânem în casă, să stăm lângă un loc în care putem să fugim acolo dacă este nevoie, dacă se aud încă o dată sirenele, să nu ieșim afară, să nu fie mulți oameni împreună, iar mâine nu va fi școală, că suntem în stare de război", a povestit Miryam Rozman, sâmbătă, la Antena 3 CNN.

Israel

×
Subiecte în articol: Israel razboi romanca