x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe România, printre ţările prin care opere de artă furate de Statul Islamic ajung în Europa (expert)

România, printre ţările prin care opere de artă furate de Statul Islamic ajung în Europa (expert)

16 Apr 2016   •   11:45
România, printre ţările prin care opere de artă furate de Statul Islamic ajung în Europa (expert)

Opere de artă furate în teritoriile ocupate de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) în Siria şi Irak s-ar putea afla pe piaţa europeană, fiind traficate prin Turcia şi apoi deseori prin România, Ungaria sau Bulgaria, a declarat pentru France Info Jean-Jacques Neuer, specialist în probleme juridice privind operele de artă.

"Există efectiv un trafic care s-a dezvoltat prin Turcia, având deseori ca poartă de intrare Europa de Sud - România, Ungaria, Bulgaria: sunt găsite uneori pe piaţă opere care au fost furate şi care iau apoi direcţia marilor oraşe europene - Zurich, Geneva, Paris, Londra, Munchen, apoi chiar direcţia SUA - Chicago, Los Angeles, New York", a detaliat Jean-Jacques Neuer, precizând totuşi că, în opinia sa, "este prea devreme să se poată spune că pe piaţă pot fi găsite în mod sistematic astfel de obiecte".

Însă casele de vânzare prestigioase şi comercianţii de artă din întreaga lume "sunt extrem de conştienţi de ceea ce se întâmplă, de aceea sunt foarte vigilenţi", a afirmat expertul, potrivit franceinfo.fr.

El a reamintit că ascunderea de opere de artă furate este pasibilă de pedepse aspre, în special în SUA, "unde se consideră chiar că a permite ca aceste obiecte să circule înseamnă a sprijini terorismul".

Unele ţări ale Uniunii Europene par a fi deja plăci turnante ale acestui trafic provenit din Orientul Mijlociu, a confirmat Jean-Jacques Neuer, potrivit căruia "este extrem de probabil ca, din motive de legislaţie, aceste obiecte să fie stocate în Olanda sau în Belgia, deoarece legea privind ascunderea de obiecte furate este diferită de legile din celelalte ţări europene".AGERPRES

×