x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Romanii din Sofia, pe cale de disparitie

Romanii din Sofia, pe cale de disparitie

11 Feb 2005   •   00:00

ROMANI IN LUME
BULGARIA - Comunitatea romaneasca se chinuieste sa supravietuiasca Ceea ce la inceput parea o vizita doar cu valente diplomatice a Printului Radu de Hohenzollern-Veringen la Sofia s-a transformat foarte repede intr-o ocazie de a cunoaste mai indeaproape comunitatea romaneasca din capitala bulgara.
ANA ILIE - Sofia

EMOTII. Elevii din clasa a XII-a a liceului romanesc de la Sofia, majoritatea provenind din familii romane sau aromane, au tinut sa se fotografieze cu Printul Radu (dreapta) la Biserica "Sfanta Treime"
Prima oprire a unui roman in capitala Bulgariei, Sofia, este la biserica. Si nu la oricare, desi toate sunt frumoase, mari si bogate, ci la Biserica ortodoxa romana "Sfanta Treime". Preotul paroh, Nelutu Oprea, un om vioi si inimos, explica oricarui vizitator ca romanii, o data veniti la Sofia, prefera sa treaca pe la biserica, si nu pe la ambasada, pentru a cere indrumari.

INIMA. Asezata chiar in centrul comercial al Sofiei, biserica romaneasca este bine cunoscuta atat romanilor, cat si bulgarilor, care te indruma prietenos spre lacas in cazul foarte probabil in care te ratacesti pe stradutele intortocheate si friguroase. Culmea este ca biserica este frecventata mai mult de bulgari, dupa cum ne-a marturisit parintele Nelutu. "Drept sa va spun, dimineata incepem slujba in limba bulgara. Abia pe la Evanghelii vin si romanii nostri", spune el surazator.

Toata lumea stie ca lacasul de cult este insasi inima comunitatii romanesti si aromane din Bulgaria, atata cata mai este ea. Din cele 700 de familii de romani care isi mai duceau traiul in Sofia, acum cateva decenii, au mai ramas abia vreo 50. Si acestea, casatorii mixte intre vorbitorii de grai romanesc si localnici, sunt pe cale sa isi piarda identitatea, in conditiile in care tinerii vorbesc doar bulgara.

GRAIUL. Nici la scoala nu prea au sanse sa invete romana, avand in vedere ca liceul cu predare in limba noastra este printre cele mai slab cotate din Capitala si nu atrage decat elevii care nu fac fata altundeva. Domnul Valentin, unul dintre stalpii Bisericii romanesti din Sofia si ai comunitatii aromane, povesteste cu nostalgie de liceul romanesc din tineretea sa. In acei ani, institutia de invatamant era patronata de Guvernul roman. Imobilul, situat aproape de "Sfanta Treime", a fost vandut statului bulgar in perioada comunista. Dupa ani buni s-a reusit deschiderea unui alt liceu, cu predare in limba romana, dar indepartat de biserica.

OFURI. Si alte proiecte ale comunitatii romanesti din Bulgaria s-au "copt" in timp: revista editata de comunitatea aromana, Dimandarea, este o initiativa care incearca sa perpetueze simtirea romaneasca, mai vehement, daca este nevoie, dupa cum i-o spune si numele, "dimandarea" insemnand "porunca".

Din pacate, nu toate proiectele comunitatii romanesti au prins contur. De multi ani, oful romanilor din Sofia este crearea unui centru cultural romanesc, insa pana acum nu li s-a implinit dorinta. "Pana si maghiarii au deschis de curand un centru cultural de toata frumusetea, parca ne fac in ciuda", ofteaza domnul Valentin, unul dintre ultimii romani de la Sofia.

DIPLOMATIE ROMANO-BULGARA LA NIVEL INALT
APROPIERE. Premierul bulgar, Simeon de Saxa-Coburg-Gotha, este un prieten al Romaniei si al Printului Radu
Principele Radu, in calitate de reprezentant special al Guvernului Romaniei, a avut un program plin la Sofia: intalniri cu prim-ministrul bulgar, Simeon de Saxa-Coburg-Gotha, cu ministrul Administratiei, Dimitar Kalcev, si ministrul adjunct al Afacerilor Externe, Nikolai Milkov, fost ambasador al Bulgariei la Bucuresti. Au urmat o vizita la Academia Militara G.S. Rakovski si la Biserica ortodoxa romana "Sfanta Treime". Intreaga vizita a avut ca scop promovarea unor proiecte romano-bulgare economice, culturale, educationale si de dezvoltare rurala. Discutia cu premierul bulgar, un prieten mai vechi al printului, a atins subiecte concrete, privind proiecte de dezvoltare si cooperare a comunitatilor locale, la sud si la nord de Dunare, si proiecte de dezvoltare rurala, in parteneriat cu specialisti din Marea Britanie.
×
Subiecte în articol: diaspora biserica sofia