Românii şi bulgarii sunt cei mai optimişti europeni în legătură cu viitorul pensiei de la stat, potrivit datelor eurobarometrului pe luna aprilie, publicat de Comisia Europeană, a relatat Mediafax ieri.
Potrivit acestui sondaj de opinie, realizat pe întreg teritoriul Uniunii Europene, 48 la sută dintre români şi 45 la sută dintre bulgari sunt siguri şi foarte siguri că în următoarele decenii statul va reuşi să plătească pensiile şi să aibă grijă în general de pensionari. Nu sunt de acord cu această afirmaţie 40 la sută dintre români şi 38 la sută dintre bulgari.
La nivelul UE (media celor 27 de state), 58 la sută dintre cetăţeni nu cred în capacitatea statelor de a plăti pensiile în viitor, în timp ce doar 34 la sută sunt optimişti şi consideră că statul va "avea grijă" de ei când vor ieşi la pensie.
Optimismul românilor cu privire la viitorul pensiei de stat este surprinzător întrucât România are printre cele mai mici pensii publice dintre toate statele UE, alături de Bulgaria.
Citește pe Antena3.ro