x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Plevneliev: Bulgaria şi România, ţapi ispăşitori pentru problemele interne ale unor ţări din UE

Plevneliev: Bulgaria şi România, ţapi ispăşitori pentru problemele interne ale unor ţări din UE

23 Mar 2013   •   08:42
Plevneliev: Bulgaria şi România, ţapi ispăşitori pentru problemele interne ale unor ţări din UE

Preşedintele bulgar Rosen Plevneliev şi-a exprimat opoziţia faţă de afirmaţiile asupra unui aflux de romi bulgari în alte state membre ale UE, afirmând că Bulgaria şi România sunt mereu folosite ca ţapi ispăşitori pentru problemele interne din alte state membre UE, informează agerpres.ro.

Într-un interviu pentru săptămânalul german Focus, citat de mediapool.bg, Plevneliev susţine că "din păcate, Bulgaria şi România sunt întotdeauna folosite ca o scuză convenabilă pentru problemele interne ale partenerilor noştri europeni".

Plevneliev susţine că trebuie studiate date concrete, înainte de a lansa astfel de acuzaţii. "Din presupuşii 20.000 de romi bulgari şi romi din România care s-au mutat în Franţa, numai 600 erau din Bulgaria şi doar 80 dintre ei se aflau în Franţa ilegal", subliniază el.

Şeful statului bulgar admite că există o problemă cu romii, dar notează că problema trebuie să fie foarte clar definită.

"Bulgaria nu are milioane de romi, numărul lor exact este de 300.000. Ei reprezintă mai puţin de 5% din populaţie", afirmă el.

Comentând asupra noii amânări a intrării Bulgariei în Schengen, el cere o recunoaştere mai bună a eforturilor ţării de a păzi frontierele externe ale UE.

Plevneliev subliniază că Bulgaria a investit un total de 100 milioane de euro în acest domeniu şi frontiera ei este sigură.

"Sunt doar 200 de intrări ilegale pe an la graniţa bulgaro-turcă, în timp ce în Italia şi Grecia numărul lor este mai mare de 20.000", a adăugat preşedintele Bulgariei.

×
Subiecte în articol: rosen plevneliev bulgaria schengen