x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cetățenii ruși din țările occidentale afectați de restricții. Reacția Kremlinului

Cetățenii ruși din țările occidentale afectați de restricții. Reacția Kremlinului

09 Aug 2022   •   22:55
Cetățenii ruși din țările occidentale afectați de restricții. Reacția Kremlinului
Sursa foto: Dmitri Peskov/antena3

Efectul invaziei ruse în Ucraina se răsfrânge și către rușii de rând aflați în statele occidentale, scrie AFP.

Reacția Kremlinului nu s-a lăsat așteptată, criticând măsurile ''ostile'' împotriva cetăţenilor ruşi în unele state UE și le-a cerut să dea dovadă de ''raţiune''.

Un astfel de caz este restrângerea accesului vizitatorilor ruși la Castelul Vincennes de lângă Paris. Acesta deține și arhive ale Ministerului francez al Apărării.  O altă situație este suspendarea acordării vizelor turistice pentru cetățenii ruși care vor să călătorească în Finlanda.

''Aceste declaraţii vin din partea unor ţări pe care noi le-am desemnat drept neprietenoase. Mai multe dintre aceste ţări sunt ghidate de ostilitatea lor până la inconştienţă. Cred că, odată cu timpul, raţiunea va prevala din nou şi aceia care fac astfel de declaraţii îşi vor reveni în fire'', a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin. 

 

×
Subiecte în articol: rusi occident