x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia: 39 de morţi în urma deraierii unui tren

Rusia: 39 de morţi în urma deraierii unui tren

28 Noi 2009   •   00:00
Rusia: 39 de morţi în urma deraierii unui tren
Sursa foto: YEVGENY ASMOLOV/INTERPRESS

Treizeci şi nouă de persoane au murit în Rusia în urma deraierii, vineri seara, a unui tren de pasageri care făcea legătura între Moscova şi Sankt Petersburg, au relatat sâmbătă agenţiile ruse, citând oficiali din cadrul serviciilor de intervenţie.



"În total, sunt 39", a declarat Aleksander Basulin, un reprezentant al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, citat de agenţia Itar-Tass. "Erau 25 la început, iar alţi 14 au fost găsiţi în exteriorul vagonului", a adăugat el.  Deraierea a patru vagoane ale trenului Nevski Express, care asigura legătura între Moscova şi Sankt Petersburg, a avut loc la ora locală 21.34 (20.34, ora României), în regiunea Novgorod, din nord-vestul Rusiei, potrivit unui purtător de cuvânt al căilor ferate.

×
Subiecte în articol: externe