x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe RUSIA: A fost arestat un fals general FSB

RUSIA: A fost arestat un fals general FSB

27 Noi 2009   •   00:00

Un escroc ce susţinea că este general în cadrul serviciilor speciale ale Rusiei (FSB) şi promitea victimelor locuri de muncă în cele mai înalte structuri ale statului, a fost arestat având asupra sa 250.000 de euro primiţi de la ultimul său client, informează FSB, citat de AFP.



"Între începutul lui 2008 şi momentul arestării, (Vladimir Barinov) a comis o serie de escrocherii, obţinând sume importante de bani de la cetăţeni sub pretextul că îi selecţionează drept candidaţi pentru posturi importante de înalţi funcţionari", a relatat serviciul de presă al FSB. În momentul arestării, Barinov avea asupra sa 250.000 de euro primiţi de la o persoană care dorea "să fie numită în unul dintre departamentele administraţiei prezidenţiale ruse".

Agenţii au confiscat şi un act de identitate al escrocului, îmbrăcat în uniformă de general şi care se recomanda drept "director adjunct al Agenţiei Naţionale de Securitate (ANB)", un organism care nu există în structurile serviciilor ruse. În decembrie 2008, poliţia rusă a arestat deja un escroc ce se recomanda drept general al FSB şi care a primit circa două milioane de euro din partea victimelor, oameni de afaceri ruşi, cărora le-a promis în schimb că le va proteja companiile.

×
Subiecte în articol: externe