x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia a trimis specialiști în domeniul nuclear la centrala de la Zaporojie din Ucraina

Rusia a trimis specialiști în domeniul nuclear la centrala de la Zaporojie din Ucraina

30 Apr 2022   •   11:16
Rusia a trimis specialiști în domeniul nuclear la centrala de la Zaporojie din Ucraina
Sursa foto: Captura Video

Rusia a trimis specialiști în domeniul nuclear la centrala de la Zaporojie din Ucraina, a anunţat Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), scrie DPA.

Aceasta se află sub controlul forțelor ruse din 4 martie dar este operată în continuare de personalul ucrainean. 

Potrivit directorului general AIEA, Rafael Mariano Grossi, acesta lucrează "sub o presiunea incredibilă".

Astfel, 8 reprezentanți ai Rosenergoatom, o unitate a companiei nucleare ruse de stat Rosatom, au fost trimişi la centrală. Aceștia ar fi cerut rapoarte zilnice despre "aspecte confidenţiale" ale funcţionării uzinei.

Trupele ruse au ocupat anterior şi fosta centrală nucleară de la Cernobâl, dar s-au retras la sfârşitul lunii martie. După retragere, au existat informaţii că unii soldaţi ruşi ar fi fost afectaţi de radiaţiile din zonă. Contactul cu centrala de la Cernobâl a fost întrerupt timp de circa două luni.
Tehnicienii au actualizat sistemele de monitorizare şi au restabilit treptat transmis de la distanţă.

Ucraina arepatru centrale nucleare care operează 15 unităţi.

×
Subiecte în articol: Zaporojie Rusia