x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cooperare ruso-chineză. Exporturile de hidrocarburi din Rusia au ajuns la niveluri record

Cooperare ruso-chineză. Exporturile de hidrocarburi din Rusia au ajuns la niveluri record

de Redacția Jurnalul    |    29 Noi 2022   •   17:20
Cooperare ruso-chineză. Exporturile de hidrocarburi din Rusia au ajuns la niveluri record
Sursa foto: Hepta

Președinții Rusiei și Chinei au anunțat intensificarea cooperării energetice între cele două țări. Vânzările de hidrocarburi rusești au crescut cu 64% în acest an iar volumul exporturilor s-a majorat cu 10%, scrie EFE.

"Energia rămâne unul din domeniile-cheie şi cele mai dinamice ale cooperării noastre economice", a declarat Vladimir Putin, într-un mesaj către participanţii la cel de-al IV-lea Forum energetic ruso-chinez. 

Totodată, liderul de la Kremlin a precizat că relațiile dintre cele două țări au avansat în domeniul energetic, respectiv petrol, gaze, cărbuni și electricitate. De asemenea, proiecte comune au fost demarate la centrale nucleare din China și în producția de gaze lichefiate. 

"Cooperarea energetică între China şi Rusia este piatra de temelie a cooperării practice dintre cele două ţări şi reprezintă o forţă eficientă pentru protejarea securităţii energetice globale", a transmis și Xi Jinping. 

China a devenit astfel cel mai mare importator de hidrocarburi din Federația Rusă. 

"Anul acesta, cifra de afaceri a sectorului energetic a crescut cu 64 % faţă de anul trecut, iar livrările au crescut cu aproximativ 10%", a anunțat vicepremierul rus Aleksandr Novak, care a afirmat că exporturile de gaze lichefiate către China au înregistrat un avans de 32% în primele 10 luni ale acestui an, comparativ cu același interval din 2021. 

Cele două țări au demarat un proiect privind creșterea livrărilor de gaze rusești pe ruta estică (din Orientul Îndepărtat), potrivit lui Huang Yongzhang, vicepreşedintele companiei China National Petroleum Corporation (CNPC). Deocamdată acesta este la faza de concepție dar negocierile au început și pentru livrările de gaze prin conducta "Forţa siberiană2", care va traversa Mongolia spre China. Aceasta va avea o capacitate de circa 50.000 mc anual. 

De asemenea, și exporturile de petrol rusesc spre China au crescut cu 9,5% în primele 10 luni din 2022, faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut. Și acordul privind livrările de țiței din Caucaz către vestul Chinei a fost prelungit. Acesta înseamnă 100 de milioane de tone de țiței. 

Autoritățile ruse estimează că și livrările de electricitate către China vor crește cu 11% pânnă la sfârșitul anului. Inter RAO, operatorul de exporturi şi importuri de energie electrică din Rusia, şi-a crescut livrările spre această țară cu 33%, până la circa 4.000 de milioane de kW/oră. 

×
Subiecte în articol: Rusia China energie hidrocarburi