Negocierile privind războiul din Siria, desfăşurate sub egida ONU, au o şansă să înregistreze progrese pentru că apelurile de înlăturare de la putere a preşedintelui sirian Bashar al-Assad s-au mai temperat, a declarat sâmbătă ambasadorul rus la Geneva, Aleksei Borodavkin, informează Reuters.
Cea de-a şaptea rundă de negocieri, încheiată vineri la Geneva, a produs rezultate pozitive, în special o "corecţie" în abordarea delegaţiei opoziţiei, Înaltul Comitet pentru Negocieri (HNC), susţinut de saudiţi, a spus el.
"În esenţă, această corecţie se referă la faptul că în timpul acestei runde opoziţia nu a mai cerut nici măcar o dată demisia imediată a preşedintelui Bashar al-Assad şi a guvernului sirian legitim. HNC şi susţinătorii săi din Occident şi din capitalele din Golf au înţeles că pacea este pe primul loc, şi abia apoi pot fi negociate reformele politice", a explicat înalta oficialitate rusă.
"Al-Assad trebuie să plece" a fost multă vreme mantra HNC şi a susţinătorilor săi internaţionali, idee respinsă fără drept de apel de Rusia, notează Reuters, care aminteşte că în ultimul an opoziţia a suferit înfrângeri militare în faţa forţelor loiale lui Al-Assad şi că acum nici preşedintele american Donald Trump şi nici şeful statului francez, Emmanuel Macron, nu mai cer înlăturarea imediată a liderului de la Damasc.
Totodată, negociatorii lui Al-Assad la convorbirile desfăşurate sub egida ONU au evitat orice discuţie referitoare la tranziţia politică, preferând să se axeze pe lupta împotriva terorismului. AGERPRES