x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia critică posibila suspendare din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

Rusia critică posibila suspendare din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

07 Apr 2022   •   10:20
Rusia critică posibila suspendare din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

Suspendarea drepturilor Rusiei în calitate de membru al Consiliului pentru Drepturile Omului va discredita principiul universalității Consiliului, a spus șeful misiunii Rusiei la ONU.

Într-o declarație pentru agenția de știri Tass, citată de BBC News, șeful misiunii Rusiei la ONU a spus: „Dacă rezoluția va fi adoptată, occidentalii vor putea să impună în mod liber celorlalte țări conceptele și viziunea lor asupra drepturilor omului care îi mulțumesc pe ei și pe complicii lor occidentali”.

„Suspendarea drepturilor Rusiei în calitate de membru al Consiliului pentru Drepturile Omului va discredita principiul universalității Consiliului, îi va afecta eficiența și va submina complet încrederea nu doar în Consiliul pentru Drepturile Omului, ci în întregul sistem ONU pentru drepturile omului”, a declarat Gennady Gatilov.

Misiunea Rusiei la ONU de la New York a cerut țărilor să „se pronunțe împotriva rezoluției antirusești”. Este nevoie de o majoritate de două treimi pentru a exclude Rusia.

Rezoluția a fost introdusă de SUA după ce au apărut dovezi ale unor crime împotriva civililor în Bucea.

ONU va organiza joi un vot pentru a stabili dacă Rusia ar trebui să fie exclusă din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului (UNHCR).

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: rusia la ONU