x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia exclude cei mai importanți aliați ai Ucrainei de la medierile de pace

Rusia exclude cei mai importanți aliați ai Ucrainei de la medierile de pace

de Redacția Jurnalul    |    21 Mar 2023   •   16:15
Rusia exclude cei mai importanți aliați ai Ucrainei de la medierile de pace
Sursa foto: Agerpres

Federația Rusă exclude cei mai importanți aliați ai Ucrainei de la eventualele medieri asupra păcii, potrivit unei declarații a diplomației de la Moscova, anunțată de RIA Novosti.

Moscova spune că cele mai importante țări aliate Ucrainei, respectiv SUA, Marea Britanie, Germania și Franța, nu pot fi mediatori neutri în procesul de pace. Declarația vine după propunerea fostului preşedinte al Conferinţei de Securitate de la Munchen, Wolfgang Ischinger, care vizează crearea unui grup de contact cu privire la Ucraina pentru lansarea procesului de pace. Din echipă ar urma să facă parte SUA, Regatul Unit, Franţa şi Germania.

"În mod oficial nu ştim nimic despre o astfel de iniţiativă. Cu toate acestea, ideea lui Ischinger ridică întrebări legitime. Toate cele patru ţări menţionate sunt ele însele participante la conflictul cu Rusia, care continuă pe teritoriul Ucrainei.

Țările respective livrează arme Ucrainei şi trimit mercenari, furnizează informaţii forţelor armate ucrainene şi antrenează soldaţi ucraineni. În plus, acestea au impus sancţiuni Rusiei, i-au îngheţat activele în străinătate şi cer crearea unui tribunal care să-i pedepsească pe liderii ruşi şi îi şantajează pe prietenii ei, interzicându-le să coopereze cu Moscova.

Aceste ţări sprijină pseudo-iniţiativele de pace ale președintelui Volodimir Zelenski, care reprezintă ultimatumuri desprinse de realitate, ca Rusia să capituleze", a transmis Ministerul rus de Externe. 

Totodată, instituția precizează că aceste state s-au discreditat când au sprijinit lovitura de stat de la Kiev - revoluția Maidan din 2014 - și "au încurajat sabotarea acordurilor de la Minsk", despre care a vorbit în acest sens, fostul cancelar Angela Merkel.
"Prin astfel de abordări, Statele Unite, Regatul Unit, Franţa şi Germania nu pot revendica rolul de mediatori neutri care lansează un proces de pace. Nu sunt interesate să rezolve criza şi fac totul pentru a prelungi cât mai mult confruntarea", transmite diplomația de la Moscova.

Totodată, Rusia consideră că soluționarea conflictului din Ucraina se poate realiza prin oprirea ostilităților și a furnizărilor de armament occidental, recunoașterea realităților de pe teren, demilitarizarea și denazificarea țării, neutralitate militară. 

De asemenea, Moscova consideră viabile medierile de pace prin ridicarea sancțiunilor occidentale, retragerea proceselor împotriva Rusiei, restabilirea statutului limbii ruse, a drepturilor minorităţilor naţionale şi a relaţiilor de prietenie cu Rusia şi cu alţi vecini ai Ucrainei.
"Din păcate, ţările occidentale care pretind a fi mediatoare nu oferă nimic din toate acestea", atrage atenția instituția.

Diplomația rusă amintește că Moscova și-a declarat disponibilitatea de negociere cu Kievul deși Volodimir Zelenski a emis un decret prin care a interzis discuțiile de pace cu Vladimir Putin. 


 

×
Subiecte în articol: Rusia occident ucraina medieri pace