x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia - Georgia / Isteria gazelor incinge spiritele

Rusia - Georgia / Isteria gazelor incinge spiritele

de Camelia Muntean    |    24 Ian 2006   •   00:00
Rusia  -  Georgia / Isteria gazelor incinge spiritele

Razboiul gazelor si energiei electrice a culminat duminica cu doua incidente cel putin discutabile, care au condus la intreruperea aprovizionarii Georgiei cu gaz si curent electric de catre Rusia. Liderul georgian, Mihail Saakasvili, a acuzat Moscova de a fi inscenat cele doua explozii la conducta de gaz si la linia de inalta tensiune pentru a "plati" nesupunerea fostului satelit. "Georgia a facut obiectul unui grav sabotaj din partea Federatiei Ruse", a declarat Saakasvili la televiziunea publica, acuzand ca este vorba despre un "santaj" exercitat la adresa lui din partea Moscovei. In replica, autoritatile ruse le-au acuzat pe cele georgiene de "isterie" si se plang ca cele doua incidente ar fi fost acte de sabotaj.

POLITIZARE. Compania rusa Gazprom a criticat duminica tentativele de a "politiza" criza legata de sistarea livrarilor de gaz, decizie luata dupa ce doua explozii au afectat in partea rusa gazoductul ce furnizeaza combustibil Georgiei si Armeniei. Luni dimineata, Rusia a luat decizia de a utiliza gazoductele azere pentru a alimenta Georgia pana cand principalul sau gazoduct catre aceasta tara va fi reparat.

Cele doua explozii care au avariat gazoductul Mozdok-Tbilisi din Osetia de Nord au provocat oprirea livarilor de gaze Georgiei in plin val de frig extrem si au declansat polemica intre Moscova si Tbilisi. O a treia explozie produsa in Republica Karaceaievo-Cerkesia, la granita cu Georgia, a rupt unul dintre principalele cabluri electrice de inalta tensiune care alimentau Georgia din Rusia. Gazprom a dublat, incepand de la 1 ianuarie, pretul gazului pentru Georgia, acesta situandu-se la 110 dolari pentru mia de metri cubi. (Camelia Muntean)

×
Subiecte în articol: externe georg