''Există anumite realităţi care au devenit deja un factor intern. Mă refer la noi teritorii. Constituţia Federaţiei Ruse există şi nu poate fi ignorată. Rusia nu va putea niciodată să facă vreun compromis în legătură cu asta, acestea sunt realităţi importante. Cu o stare a lucrurilor favorabilă şi o atitudine adecvată din partea ucrainenilor, această chestiune poate fi soluţionată la masa negocierilor. Dar principalul lucru este să ne atingem obiectivele'', a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
În toamna anului trecut, Federația Rusă a organizat referendumuri de anexare a regiunilor Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie din sudul Ucrainei, dar nu deține controlul total al acestora.
De cealaltă parte, Ucraina cere Rusiei să elibereze teritoriul țării și să-i redea regiunile anexate dar și peninsula Crimeea.