La patru zile de la incendiul care a ucis 14 membri ai echipajului unui submarin rusesc în Marea Barents, Rusia a confirmat ieri, în premieră, sistemul de propulsie nucleară al submersibilului. Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a dat asigurări că reactorul submarinului a fost izolat de flăcări și, prin urmare, nu poate fi vorba despre apariția unui „Cernobîl subacvatic”. Șoigu a mai recunoscut că vasul submersibil efectua misiuni militare secrete.
„Principala cauză a fost stabilită: un incendiu în compartimentul bateriilor, care s-a extins ulterior”, i-a spus ministrul rus președintelui Vladimir Putin, într-o întâlnire avută ieri, scrie site-ul Kremlinului, citat de BBC. „Unitatea de propulsie nucleară a submarinului a fost complet izolată și nimeni nu se află în secțiunea respectivă. Echipajul a luat toate măsurile necesare pentru protejarea unității, iar aceasta este complet funcțională. Sperăm ca, într-un interval de timp extrem de scurt, submersibilul să-și poată relua activitatea”, a precizat Șoigu, în timpul întrevederii sale cu liderul de la Kremlin. Moscova a anunțat că detaliile anchetei tragediei, în care au murit, intoxicați de fum, 14 ofițeri de rang înalt, între care doi „Eroi ai Rusiei”, nu vor fi făcute publice, reprezentând „un secret de stat”. Un număr neprecizat de membri ai echipajului se află în spitale. În momentul de față, submarinul se află în Severomorsk, principala bază rusească din zona arctică. Deși tipul vasului avariat este ținut secret, acesta este un submarin de cercetare capabil să opereze la mare adâncime, care explora fundul Oceanului Arctic, scrie BBC, citând cotidianul guvernamental rusesc „Rossiiskaya Gazeta”. Acesta efectuase o serie de misiuni dificile la adâncimi extreme, a menționat aceeași sursă. Deși misiunile nu au fost precizate, Rusia se află în plină cursă internațională de revendicare a noi teritorii în zona arctică, extrem de bogată în petrol, gaze și minerale. Citând surse militare, câteva ziare rusești susțin că submersibilul implicat în incident este fie de tipul AS-12, fie de tipul AS-31. Minisubmarinul AS-12, cunoscut sub numele de „Loșarik”, poate coborî la adâncimi de până la 6.000 de metri și este proiectat pentru a fi prins și transportat de „burta” unui submarin mai mare. Minisubmarinele sunt operate de Directoratul militar rus pentru Ape Adânci, despre care se spune că reprezintă „serviciile secrete subacvatice” ale Rusiei.
Fantoma „Kursk”
Severomorsk a fost și principala bază a submarinului nuclear rusesc „Kursk”, care s-a scufundat în anul 2000, ucigând 118 marinari. La vremea respectivă, Vladimir Putin a fost criticat cu duritate pentru modul în care a gestionat tragedia, petrecută la 175 de kilometri de orașul Severomorsk și la o adâncime de aproximativ 100 de metri, după ce o torpilă a explodat în timpul unui exercițiu. Și în cazul submarinului „Kursk”, Moscova a păstrat tăcerea o perioadă lungă de timp.
„Unitatea de propulsie nucleară a submarinului a fost complet izolată (…) Sperăm ca, într-un interval de timp extrem de scurt, submersibilul să-și poată relua activitatea”.
Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării