x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia nu va mai accepta niciodată mandate "vagi" date de ONU pentru reglementarea conflictelor

Rusia nu va mai accepta niciodată mandate "vagi" date de ONU pentru reglementarea conflictelor

13 Dec 2013   •   21:29
Rusia nu va mai accepta niciodată mandate "vagi" date de ONU pentru reglementarea conflictelor

Rusia a învăţat lecţia crizei libiene şi nu va mai accepta niciodată în Consiliul de Securitate al ONU un mandat pentru soluţionarea unor conflicte fără precizarea parametrilor şi obiectivelor folosirii forţei, a indicat vineri adjunctul ministrului rus de externe, Ghenadi Gatilov, într-un interviu acordat agenţiei RIA Novosti.

"Evident că am tras învăţămintele crizei libiene şi am lăsat să se înţeleagă în mod clar partenerilor noştri că nu vom mai acorda, niciodată în viitor, în nicio circumstanţă, mandate similare pentru soluţionarea unor conflicte fără să cunoaştem precis parametrii şi obiectivele folosirii forţei", a precizat oficialul rus.

În cazul Libiei, partenerii occidentali ai Rusiei au folosit în favoarea propriile lor interese politice mandatul "vag" acordat de Consiliul de Securitate al ONU, a explicat Gatilov.

Rezoluţia de la acea vreme avea ca obiectiv protejarea populaţiei civile şi prevenirea încălcării drepturilor omului în Libia, dar "mandatul a fost folosit în alte scopuri de natură politică, mai ales pentru susţinerea uneia dintre părţile adverse şi pentru schimbarea regimului din Libia, iar acum vedem consecinţele", a conchis el.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: Ghenadi Gatilov Rusia