Rusia: Poliţia a găsit dovezi de fraude la alegerile parlamentare
Poliţia rusă a anunţat luni că a găsit dovezi de fraude la o secţie de votare de unde agenţia de presă Reuters relatase despre nereguli în timpul alegerilor parlamentare din 18 septembrie.
O unitate de poliţie din regiunea Mordovia a scris agenţiei că a cercetat şi a găsit indicii de fraude care intră sub incidenţa legilor penale, în secţia de votare respectivă. Mai exact, ar fi vorba de infracţiunea de falsificare a rezultatelor alegerilor.
Dosarul a fost înaintat Comitetului de Anchetă, autoritatea de stat care va decide dacă se deschide un dosar penal.
Rusia este sensibilă la acuzaţiile de fraude electorale, notează Reuters, iar scrisoarea menţionată este prima recunoaştere oficială a posibilităţii unor fraude. Anterior, oficialităţile electorale declaraseră Reuters că relatările agenţiei nu sunt susţinute de dovezi.
Reuters a trimis reporteri în 11 secţii de votare din centrul şi vestul Rusiei. Aceştia au relatat despre neconcordanţe la numărarea voturilor, voturi multiple, introducerea de buletine suplimentare în urne şi alte nereguli. În secţia nr. 591 din Saransk, capitala regiunii Mordovia (la sud-est de Moscova), reporterii au numărat 1172 de alegători, iar în evidenţele oficiale figurează 1756 de voturi exprimate. Un reporter Reuters a fost înregistrat provizoriu şi a votat cu un alt partid decât Rusia Unită, care îl susţine pe preşedintele Vladimir Putin. La numărătoare, nu s-a înregistrat niciun vot pentru partidul cu care a votat ziaristul.
Sursa: AGERPRES

Ştiri din .ro
- Nasleu, hărțuind o angajată de la Piețe SA: ”O să pari că ești o curvă. Tot eu o să conduc, proasta p..lii. Ați luat-o la colțul gurii” AUDIO Pressalert.ro
- Peste 36,4 milioane lei din bani publici, în trei ani, pentru ”paravanul” lui Nasleu. De unde au luat companiile liberalului Gaiță cele mai importante contracte Pressalert.ro
Incendiu puternic la o societate care fabrică produse din țiței
Tragedie la Onești. Doi muncitori au fost luați ostatici și au fost uciși de un bărbat
UPDATE Accident cumplit în Capitală. Două fetițe au fost spulberate de pe trotuar. Șoferița beată la volan. A fost reținută
LIVE VIDEO. Plenul reunit al Parlamentului dezbate bugetul de stat pe 2021. Cîțu: PSD să ia un pix și o foaie și să ia notițe, cei care știu să scrie

FOTO. Daniel Băluță și Nicușor Dan, la inaugurarea grădiniței nr. 30 din Sectorul 4
