x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia strânge relațiile cu China: Tentativele de a crea o lume unipolară au luat recent o formă urâtă şi sunt total inacceptabile

Rusia strânge relațiile cu China: Tentativele de a crea o lume unipolară au luat recent o formă urâtă şi sunt total inacceptabile

15 Sep 2022   •   17:45
Rusia strânge relațiile cu China: Tentativele de a crea o lume unipolară au luat recent o formă urâtă şi sunt total inacceptabile

Vladimir Putin acuză intenția statelor occidentale de a crea o lume unipolară și apreciază poziția echilibrată a Chinei cu privire la conflictul din Ucraina, scrie AFP.

"Tentativele de a crea o lume unipolară au luat recent o formă foarte urâtă şi sunt total inacceptabile. Noi apreciem foarte mult poziţia echilibrată a prietenilor noştri chinezi cu privire la criza ucraineană", a spus acesta, în timpul întrevederii cu omologul său de la Beijing, Xi Jinping, în contextul summitului Organizației pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), care se desfășoară în aceste zile în Uzbekistan.

Totodată, Putin și-a reafirmat sprijinul pentru China în problema Taiwanului. 

"Condamnăm provocările SUA. Sunt convins că întâlnirea noastră de astăzi va conferi un impuls suplimentar consolidării parteneriatului strategic între Rusia şi China", a spus șeful statului rus care a precizat că susține principiul unei singure Chine, promovat de Beijing. 

La rândul său, Jinping vrea ca cele două țări să coopereze pentru a aduce stabilitatea la nivel mondial.

"China este dispusă să lucreze împreună cu Rusia pentru a-şi asuma responsabilitatea de mare putere, a juca un rol de prim-plan şi a aduce stabilitate într-o lume cuprinsă de haos", a afirmat Xi Jinping.

China s-a ferit să sprijine ofensiva rusă în Ucraina dar nici nu a criticat-o. Cu toate astea, și-a oferit sprijinul Rusiei, în contextul sancțiunilor occidentale și a criticat SUA și NATO. 

În prezent, China este principalul partener economic al Rusiei. Președinții celor două țări au anunțat un parteneriat fără limite la începutul acestui an. De asemenea, în ultimele săptămâni efective militare chineze au participat la exerciții comune pe teritoriul Rusiei. 

Relațiile dintre cele două mari puteri s-au apropiat în ultimii ani, după ce au fost extrem de tensionate în perioada războiului rece, pentru a contracara hegemonia SUA.




 

×
Subiecte în articol: Rusia China