x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia - Tarismul, politica de stat

Rusia - Tarismul, politica de stat

de George Daniel Ripa    |    27 Noi 2006   •   00:00
Rusia - Tarismul, politica de stat

Presedintele rus actioneaza pe plan intern cu o violenta demna de tarii Rusiei medievale, Putin plasandu-se undeva intre Ivan cel Groznic si Petru cel Mare.

Cum a fost Alexander Litvinenko ucis? Probabil ca nu vom afla niciodata, insa crima ar putea duce la un nou razboi rece, unde victoria nu se mai poate castiga cu arme clasice, pentru ca miza este democratizarea Rusiei. Rusia contemporana este marcata de crime politice si economice, de un sistem autoritar de conducere, cu centrul la Kremlin. Pe plan extern, Moscova foloseste santajul economic, practicat in special fata de statele mici, cum ar fi Georgia, Ucraina sau Moldova.

CONTROL. Putin a fost mai degraba interesat sa instaureze un control total asupra vietii politice si economice de la Moscova, decat sa realizeze reforme in directia liberalizarii si democratizarii tarii. Astazi Kremlinul controleaza atat presa centrala cat si pe cea locala. Presa scrisa este in principiu libera, cu amendamentul ca noul val de moguli economici creeaza trusturi de presa, la dispozitia Kremlinului.

"CORPORATIA". Institutia prezidentiala este singura care functioneaza in Rusia contemporana. Parlamentul, Justitia sau serviciile secrete, functioneaza "cu bunavointa" si in interesul institutiei prezidentiale. Spre deosebire de ultimii sai predecesori, receptati ca liberali, Putin actioneaza ca un conservator. Putin este cel mai durabil simbol politic al Rusiei contemporane. Parlamentul, Guvernul sau alte institutii care actioneaza la ordinul lui Putin sunt extrem de nepopulare in Rusia, ceea ce arata ca rusii sunt alaturi de Putin, nu insa si de politicile sale.

VIITOR. Putin a aratat ca nu va candida la un al treilea mandat de presedinte in 2008, insa a atentionat ca si dupa acest an va ramane in politica ca sustinator al viitorului locatar de la Kremlin. Care locatar va fi cu siguranta unul dintre actualii piloni din mantaua larga a presedintelui rus.

PROTEST
"S-ar putea sa reusesti sa reduci la tacere un singur om. Dar in urechi iti va rasuna pana la moarte un cor de proteste din intreaga lume, domnule Putin"
Alexander Litvinenko
intr-o scrisoare
publicata post-mortem

PUTIN SE APARA
Presedintele rus a pus la indoiala chiar posibilitatea unei crime in cazul Litvinenko. Mai mult, el si-a exprimat dubiile in legatura cu veridicitatea scrisorii lui Litvinenko, in care il acuza direct pe presedintele rus de crima. Televiziunile de stat din Rusia, aflate la cheremul Kremlinului, l-au acuzat pe Boris Berezovski de uciderea lui Litvinovski, cu toate ca cei doi erau foarte buni prieteni, ambii fiind printre cei mai de seama oponenti ai presedintelui rus. Berezovski a finantat numeroase lucrari ale lui Litvinovski, in care acesta critica regimul despotic din Rusia.
×
Subiecte în articol: externe Rusia