x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia trebuie să revină la modelul sovietic de gestionare a cadrelor politice (Kremlin)

Rusia trebuie să revină la modelul sovietic de gestionare a cadrelor politice (Kremlin)

13 Noi 2013   •   19:47
Rusia trebuie să revină la modelul sovietic de gestionare a cadrelor politice (Kremlin)

Rusia trebuie să revină la modelul sovietic de gestionare a cadrelor politice, a declarat miercuri şeful Administraţiei prezidenţiale Serghei Ivanov, estimând că nu a existat niciodată “ceva mai bun”, informează AFP.

“Pe vremea Uniunii Sovietice, politica de gestionare a cadrelor era bine organizată”, a declarat Serghei Ivanov, citat de agenţia Ria Novosti.

După căderea URSS, această politică a fost abandonată, însă “trebuie să o facem să renască, nu văd nimic ruşinos în asta, oricum nimeni nu şi-a imaginat ceva mai bine şi nimeni nu a făcut ceva mai bine”, a declarat Ivanov, în cadrul unui seminar cu viceguvernatori ai regiunilor din Rusia.

Şeful Administraţiei de la Kremlin, care este un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, a explicat că sistemul de gestionare a cadrelor în URSS a permis formarea, în diferite regiuni, a funcţionarilor care au făcut apoi carieră în cele mai înalte instituţii ale statului, în special în ministere.
“Existau apoi filtre şi etape pe care trebuiau să le parcurgă”, a subliniat Ivanov.

Serghei Ivanov a afirmat în octombrie că Moscova nu doreşte să reînvie realităţile URSS în Rusia de astăzi, referindu-se în special la KGB şi la armată.


×
Subiecte în articol: Rusia