x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rușii, disperați după ajutor: Serghei Șoigu se întâlnește cu Kim Jong Un la Phenian

Rușii, disperați după ajutor: Serghei Șoigu se întâlnește cu Kim Jong Un la Phenian

de Redacția Jurnalul    |    04 Iun 2025   •   12:15
Rușii, disperați după ajutor: Serghei Șoigu se întâlnește cu Kim Jong Un la Phenian
Sursa foto: Hepta

Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Șoigu, a sosit în Coreea de Nord pentru a doua oară în mai puțin de trei luni, urmând să se întâlnească cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, transmite agenția rusă TASS.

Vizita lui Șoigu la Phenian urmărește consolidarea relațiilor bilaterale în cadrul tratatului de parteneriat strategic dintre Federația Rusă și Coreea de Nord, semnat recent. Potrivit Consiliului de Securitate al Rusiei, discuțiile vor include și teme simbolice precum comemorarea militarilor nord-coreeni care au sprijinit eliberarea regiunii Kursk.

Pe agenda întâlnirii se află și subiecte internaționale urgente, inclusiv războiul din Ucraina. Vizita actuală vine și în urma discuțiilor purtate luna trecută de Șoigu cu ministrul securității de stat din Coreea de Nord, Ri Chang Dae, în cadrul unei conferințe internaționale pe teme de securitate.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Rusia coreea de nord Kim Jong-un