x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Saakașvili, eliberat de susținători

Saakașvili, eliberat de susținători

06 Dec 2017   •   13:50
Saakașvili, eliberat de susținători

Fostul președinte georgian, Mihail Saakașvili, devenit opozant al actualului regim de la Kiev, a fost eliberat, ieri, la scurt timp după reținerea sa de către poliția ucraineană, câteva sute de susținători ai săi blocând furgoneta care îl transporta.

Saakașvili a coborât din vehicul și apoi s-a îndreptat către parlament însoțit de simpatizanții săi. Din cauza mulțimii compacte de oameni care a înconjurat furgoneta poliției, nu a fost posibil să se afle dacă eliberarea fostului șef al statului georgian a fost rezultatul unei acțiuni în forță a susținătorilor lui sau dacă poliția a cedat în fața acestora. „Le cer tuturor să meargă în fața parlamentului ucrainean pentru a cere demisia președintelui” Petro Poroșenko, a delarat Mihail Saakașvili. Fostul președinte al Georgiei, opozant declarat al lui Poroșenko după ce acesta i-a retras cetățenia ucraineană, fusese reținut marți dimineață, pentru mai multe ore, în urma unei percheziții la domiciliul său din Kiev, în cadrul unei anchete penale despre care Saakașvili susține că este o înscenare făcută la ordinul președintelui ucrainean. Mihail Saakașvili este bănuit că a vrut „să preia puterea prin forță”, în timpul manifestațiilor contra corupției, a indicat procurorul general al Ucrainei, Iuri Luțenko. Acesta l-a acuzat pe Saakașvili că este finanțat de fostul președinte ucrainean prorus, Viktor Ianukovici, înlăturat de la putere în 2014, în urma manifestațiilor proeuropene de la Kiev.

Mihail Saakașvili a devenit opozant declarat al lui Poroșenko, după ce acesta i-a retras cetățenia ucraineană.

×
Subiecte în articol: Mihail Saakaşvili