x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Saakaşvili: Unde sunt acum prietenii mei occidentali?

Saakaşvili: Unde sunt acum prietenii mei occidentali?

13 Apr 2009   •   00:00
Saakaşvili: Unde sunt acum prietenii mei occidentali?
Sursa foto: IRAKLI GEDENIDZE/POOL

Preşedintele georgian, Mihail Saakaşvili, îşi exprimă regretul că, în condiţiile actualelor acţiuni de protest de la Tbilisi, Occidentul a amânat contactele interguvernamentale şi cele din domeniul afecerilor cu Georgia. 'Oare noi refuzăm să mergem la Paris sau Strasbourg atunci când la ei sunt proteste de stradă?', a lansat Saakaşvili o întrebare retorică, în paginile săptămânalului american Newsweek.

Potrivit lui Saakaşvili, în demonstraţiile de la Tbilisi participă în special persoane care au fost demise în urma reformelor anticorupţie din Georgia, precum şi rude ale celor condamnaţi pentru luare de mită şi alte infracţiuni. Opoziţia georgiană este sponsorizată în principal de oligarhii ruşi, declară Saakaşvili, invocând documente pe care le deţine în acest sens, dar pe care, deocamdată, nu doreşte să le facă publice. 'Ştiu doar un singur lucru: aceşti bani sunt trimişi din Rusia, la ordinul guvernului rus', a declarat preşedintele georgian, pentru Newsweek.

Liderul georgian nu exclude că unii militari ruşi se gândesc acum 'să atace Georgia, pentru a declara apoi că Saakaşvili este cel care a atacat Rusia, în scopul distragerii atenţiei de la opoziţie'. Este adevărat că, în opinia preşedintelui georgian, Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev nu sprijină acest plan, în condiţiile în care 'Obama catalogase războiul din august din Caucaz drept intervenţie armată şi a trasat, doar prin acest cuvânt, o 'linie de interdicţie' între Rusia şi Georgia'.

Saakaşvili afirmă că mulţi dintre politicienii occidentali îl consideră o oglindire a 'relaţiilor eşuate' cu Rusia, subliniind totodată că se află în relaţii minunate cu John McCain, Hillary Clinton, Joe Biden şi Richard Holbrooke. 'În timpul lui George w.Bush, ideile erau mai presus de politica pragmatică, iar acum politica pragmatică este cea care guvernează ideile. Acest lucru ar putea strica imaginea acelei Americi pe care o cunosc eu', a spus Saakaşvili.

Totodată, preşedintele georgian a subliniat că nu doreşte un compromis cu Rusia, care 'nu împărtăşeşte valorile Georgiei'. 'Vom rezolva problema demonstraţiilor /de la Tbilisi/, ca şi cum factorul rus nu ar exista, iar cu Rusia ne vom comporta ca şi cum nu există niciun fel de demonstraţii', a conchis Mihail Saakaşvili.
Agerpres

×
Subiecte în articol: externe saakaşvili