x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Samsung Electronics suspendă livrările în Rusia

Samsung Electronics suspendă livrările în Rusia

05 Mar 2022   •   16:00
Samsung Electronics suspendă livrările în Rusia

Grupul sud-coreean Samsung Electronics Co Ltd a anunţat sâmbătă că livrările sale spre Rusia sunt suspendate "din cauza actualelor evoluţii geopolitice, transmite Reuters.

"Continuăm să monitorizăm activ această situaţie complexă pentru a determina următoarele noastre măsuri", se arată într-un comunicat al companiei.

Cota de piaţă a Samsung Electronics în Rusia era de 30% în trimestrul patru din 2021, fiind pe primul loc, înaintea companiei chineze Xiaomi (cu o cotă de piaţă de 23%) şi a gigantului american Apple (cu o cotă de piaţă de 13%), conform datelor Counterpoint. Până acum firmele din China nu au dat informaţii privind operaţiunile lor în Rusia, autorităţile de la Beijing abţinându-se de la criticarea Moscovei pentru invadarea Ucrainei.

De asemenea, Samsung a anunţat că donează şase milioane de dolari, din care un milion de dolari produse electronice de consum, precum şi donaţii voluntare din partea angajaţilor, pentru a sprijini în mod activ eforturile umanitare "din regiune", inclusiv ajutor pentru refugiaţi.

De la începutul conflictului, mai multe companii globale, inclusiv Microsoft, Apple Inc, Nike, Ikea şi Dell Technologies, şi-au redus semnificativ legăturile cu Rusia, pe fondul sancţiunilor impuse de Occident.

Samsung este cel mai mare mare producător din lume de chipuri de memorie şi de telefoane mobile inteligente.

×