![Un aristocrat britanic cade de la etaj și moare. Iubita și fiul lui și au declarat război și scot la lumină secretele familiei Un aristocrat britanic cade de la etaj și moare. Iubita și fiul lui și au declarat război și scot la lumină secretele familiei](/thumbs/rss/2025/01/un-aristocrat-britanic-cade-de-la-etaj-si-moare-iu-2614e51.jpg)
Corespondenţă din Chişinău
Fără căldură şi fără apă caldă la temperaturi de minus 5 grade – aşa
trăiesc locuitorii Chişinăului în aceste zile. Primarul liberal Dorin
Chirtoacă susţine că, în spatele refuzului de a începe furnizarea
agentului termic, se află preşedintele Voronin care speră astfel să-l
discrediteze politic. În replică, liberalii au început protestele şi
ameninţă că acestea vor lua amploare.
Temperatura medie în spitalele, grădiniţele şi şcolile din Chişinău nu depăşea ieri dimineaţă 6 grade Celsius. La această situaţie s-a ajuns după ce SA "Moldova-Gaz", la care Guvernul este acţionar, a redus la minimum livrările de gaze către centralele termice din cauza unei datorii a Primăriei. Potrivit primarului Dorin Chirtoacă, autorităţile comuniste au recurs la aceste metode inumane ca să-i păteze imaginea: "Este vorba de şantaj. Ei (comuniştii – n.n.) vor să ne calce pur şi simplu în picioare prin aceste pretenţii absurde... în condiţiile în care noi le-am dat aproape jumătate de miliard de lei". El a cerut Procuraturii să investigheze acţiunile SA "Moldova-Gaz” şi să-i tragă la răspundere pe cei responsabili, iar Partidul Liberal a început protestele şi ameninţă că acestea vor căpăta amploare. "Le amintim că, în afară de funcţia pe care o au, mai există şi lege şi, dacă azi protestăm, mâine o să guvernăm şi o să vedem ce vor spune ei poimâine, când va trebui să răspundă în faţa legii pentru faptul că ţin copiii, bătrânii şi toţi cetăţenii în frig", a subliniat liderul PL, Mihai Ghimpu.
SCHEMA PERFIDĂ
Alegerile locale din 2007 l-au adus în funcţia de primar al Chişinăului pe liberalul Dorin Chirtoacă şi o majoritate necomunistă în Consiliul Municipal. Peste aproape un an, însă, liderul comunist, Vladimir Voronin, a avut câteva întâlniri cu liderii unor fracţiuni democrate din Consiliu, reuşind să rupă coaliţia democrată şi să formeze o majoritate pro-comunistă. În consecinţă, comuniştii, ajutaţi de creştin-democraţi şi social-democraţi, l-au demis pe preşedintele liberal al Consiliului Municipal Chişinău, Mihai Ghimpu, alegându-l în această funcţie pe social-democratul Eduard Muşuc. Acesta l-a acuzat într-o emisiune televizată pe primarul Dorin Chirtoacă de faptul că nu a majorat până acum tarifele la căldură, pentru a se evita această criză – atribuţie care îi revine, de fapt, Consiliului Municipal, nu primarului.
Dezbaterile televizate organizate de două posturi de televiziune din Chişinău în legătură cu acest subiect au evidenţiat o schemă perfidă de desemnare a "salvatorului". Directorul SA "Termocom", Dionisie Antocel, un personaj ostil primarului Chirtoacă, a spus că va solicita intervenţia Guvernului, iar preşedintele Consiliului Municipal Chişinău, Eduard Muşuc, a dat asigurări că "se va găsi o soluţie în 2-3 zile", dar nu a explicat în ce ar consta aceasta. În schimb, Antocel s-a scăpat cu vorba. El a admis posibilitatea ca o parte din acţiunile SA "Termocom" să fie cedate SA "Moldova-Gaz" în care Rusia şi Transnistria deţin împreună peste 65 la sută.
Citește pe Antena3.ro
![Un aristocrat britanic cade de la etaj și moare. Iubita și fiul lui și au declarat război și scot la lumină secretele familiei Un aristocrat britanic cade de la etaj și moare. Iubita și fiul lui și au declarat război și scot la lumină secretele familiei](/thumbs/rss/2025/01/un-aristocrat-britanic-cade-de-la-etaj-si-moare-iu-2614e51.jpg)