x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Șapte din zece americani îl vor executat pe co-autorul atentatului din Boston

Șapte din zece americani îl vor executat pe co-autorul atentatului din Boston

01 Mai 2013   •   15:50
Șapte din zece americani îl vor executat pe co-autorul atentatului din Boston
Sursa foto: Dzhokhar Tsarnaev

Dacă opinia publică americană ar fi suficientă pentru o decizie în privința vieții cecenului Dzhokhar Tsarnaev, 19 ani, co-autor (alături de fratele său mai mare) al atentatului din Boston, soarta acestuia ar fi pecetluită. Conform unui sondaj comandat de Washington Post și ABC, șapte din 10 americani vor pedeapsa cu moartea pentru Dzhokhar Tsarnaev, în cazul în care acesta va fi găsit vinovat de judecători.

Precentul celor care se pronunță în favoarea pedepsei capitale este relativ similar în rândul democraților și republicanilor. O ușoară diferență se remarcă la exprimarea opțiunii în privința curții competente în judecarea acestui caz: 80 la sută dintre democrați vor un proces civil, iar 28 la sută dintre republicani ar prefera un proces militar. Diferențe semnificative se remarcă la împărțirea votului pe criterii rasiale. Populația de culoare este mai îngăduitoare, doar 52% dintre african-americani susținând pedeapsa capitală. Și 35% dintre hispanici se opun pedepsei cu moartea în cazul cecenului.


Rezultatele sondajului sunt puțin diferite de opinia populației americane, în general, în privința pedepsei cu moartea în cazul celor condamnați pentru crimă. Conform ultimului sondaj pe acest subiect, 63% dintre caucazieni și 37% dintre african-americani se pronunță pentru pedeapsa capitală.

×