Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a declarat miercuri că reţinerea sa timp de 15 ore a reprezentat o dorinţă de a fi umilit şi că acuzaţiile care i se aduc de către justiţie, printre care şi cea de corupţie, sunt groteşti, transmite AFP.
"A existat o dorinţă de a mă umili prin convocarea mea sub statutul de reţinut, care nu este un statut normal", a declarat el într-un interviu pentru postul privat de televiziune TF1 şi postul de radio Europe 1, la câteva ore după inculparea sa pentru corupţie.
El a adăugat că pune la îndoială imparţialitatea unuia dintre judecătorii care l-au pus sub acuzare.
Fostul preşedinte a pus inculparea sa pentru corupţie pe seama "instrumentalizării politice a unei părţi a justiţiei".
"În ţara noastră, care este o ţară a drepturilor omului şi a statului de drept, în prezent se aranjează unele lucruri. Francezii trebuie să le cunoască şi să judece singuri cu conştiinţa lor şi în deplină libertate despre ce este vorba", a spus fostul lider de la Elysee.
El a susţinut de asemenea că nu a comis niciodată "vreun act contrar principiilor republicane sau statului de drept" şi nici "nu a trădat vreodată" încrederea cuiva.
După ce l-a ţinut în arest preventiv marţi timp de circa 15 ore, justiţia franceză a anunţat în noaptea de marţi spre miercuri punerea fostului preşedinte sub acuzare pentru corupţie activă, trafic de influenţă şi obţinerea de informaţii prin încălcarea secretului profesional.
Sarkozy este suspectat că, ajutat de avocatul său Thierry Herzog, a încercat în timpul mandatului său prezidenţial să obţină informaţii de la un înalt magistrat, Gilbert Azibert, ambii fiind de asemenea inculpaţi, privind o investigaţie care îl viza în "afacerea Bettencourt", în schimbul promisiunii unui post de prestigiu la Monaco pentru acesta din urmă.