Ministrul francez pentru Relansare, Patrick Devedjian, a dat asigurări în această dimineaţă, la o zi după internarea în spital a preşedintelui Nicolas Sarkozy, că "veştile de la corpul medical sunt bune" şi că şeful statului va fi externat în cursul zilei.
"Veştile de la corpul medical sunt bune, va fi externat azi", a declarat pentru RTL Devedjian, citat de AFP.
"Nu îi stă în caracter să se menajeze. Are o expresie: adeseori oamenii îmi reproşează că fac prea mult, eu cred că nu fac suficient", a continuat el.
"Este adevărat că atunci când eşti preşedintele Republicii te dedici total ţării tale. Nu eşti în dispoziţia de a te menaja. Prin urmare, el se implică prea mult. Este hiperactiv, toată lumea vede acest lucru", a adăugat el.
Nicolas Sarkozy a fost internat ieri la spitalul Val-de-Grace din Paris, unde şi-a petrecut noaptea, după ce i s-a făcut rău în timp ce făcea jogging în parcul castelului Versailles.
Agerpres
Citește pe Antena3.ro