x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Şase ani de închisoare pentru o fostă gardă de copr a Reginei Elisabeta a II-a

Şase ani de închisoare pentru o fostă gardă de copr a Reginei Elisabeta a II-a

30 Iul 2009   •   00:00

Un fost poliţist britanic însărcinat cu protecţia familiei regale la Palatul Buckingham a fost condamnat joi la şase ani de închisoare pentru escrocherie, de către un tribunal din Londra, transmite AFP.



Paul Page /38 de oameni/ a fost recunoscut vinovat pe 17 iulie de către tribunalul din Southwark din Londra că a sustras între 2003 şi 2006 aproape 3 milioane de lire sterline /3,5 milioane de euro/ de la colegi şi prieteni. La sfaturile sale, victimele investeau în ceea ce ele credeau a fi o societate imobiliară lucrativă, dar escrocul utiliza de fapt banii în cumpărături costisitoare şi pentru rambursarea datoriilor proprii.

În timpul procesului, Page şi avocaţii săi au încercat să deturneze atenţia lansând o serie de acuzaţii la adresa personalului de la Palatul Buckingham, inclusiv împotriva poliţiştilor însărcinaţi cu protecţia familiei regale. Ei au lăsat să se înţeleagă că unii pozau pentru fotografii pe tronul reginei sau făceau schimb de steroizi şi materiale cu caracter pornografic. Procurorul i-a acuzat că recurg la ''manevre de diversiune''.

×
Subiecte în articol: externe