Un atac terorist cu o maşină capcană asupra clădirii parlamentului din Somalia s-a soldat cu şase morţi şi 12 răniţi, au anunţat autorităţile din această ţară.
Automobilul, care se îndrepta către parlament, a fost interceptat pe parcurs de forţele de ordine.
Printre morţi se numără doi copii, trei ofiţeri de poliţie şi unul dintre atacatori, a anunţat purtătorul de cuvânt al poliţiei, colonelul Qasim Ahmed Roble.
Şapte membri ai forţelor de ordine implicaţi în operaţiune au fost răniţi.
"Bravii noştri soldaţi au interceptat azi o maşină plină de explozibil lângă parlament. Maşina a explodat înainte să ajungă în locul vizat", a adăugat purtătorul de cuvânt, afirmând că astfel s-a evitat o tragedie mai mare.
Gruparea islamistă Al-Shabaab a revendicat atacul. Potrivit grupării, "zeci de poliţişti au fost ucişi".
"Vom continua atacurile asupra clădirilor guvernamentale de pe tot cuprinsul ţării", a declarat purtătorul de cuvânt al grupării Al-Shabaab, Sheikh Abdiaziz Abu Musab.
Al-Shabaab este aceeaşi grupare care a revendicat şi atacul de acum câteva luni, dintr-un mall nigerian, când 67 de oameni au fost ucişi, iar alţi 200 răniţi.