x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Șase persoane, condamnate în Guatemala pentru moartea a 41 de fete într-un incendiu din 2017

Șase persoane, condamnate în Guatemala pentru moartea a 41 de fete într-un incendiu din 2017

de Redacția Jurnalul    |    17 Aug 2025   •   23:20
Șase persoane, condamnate în Guatemala pentru moartea a 41 de fete într-un incendiu din 2017

Un judecător din Guatemala a găsit vinovați doi foști polițiști și patru foști oficiali din protecția copilului pentru moartea a 41 de fete într-un incendiu izbucnit în 2017 la un adăpost de stat cu istoric de abuzuri, descris drept una dintre cele mai grave tragedii din istoria țării.

Conform The Guardian, un tribunal din Guatemala a condamnat șase persoane pentru rolul lor în tragedia din 8 martie 2017, când 41 de fete și adolescente au murit într-un incendiu la adăpostul Virgin de la Asunción, aflat lângă capitală.

Printre cei găsiți vinovați se numără doi foști ofițeri de poliție și patru foști oficiali din sistemul de protecție a copilului, acuzați de omor, rele tratamente aplicate minorilor, abuz de autoritate și încălcarea atribuțiilor de serviciu.

Judecătoarea Ingrid Cifuentes a dispus și deschiderea unei anchete împotriva fostului președinte Jimmy Morales, suspectat că ar fi ordonat desfășurarea poliției în centrul unde erau ținuți minori care nu comiseseră infracțiuni.

Fostul secretar pentru asistență socială Carlos Rodas a primit 25 de ani de închisoare, iar fosta polițistă Lucinda Marroquín, care deținea cheia încăperii unde fetele au fost încuiate și nu a deschis ușa când a izbucnit incendiul, a fost condamnată la 13 ani.

Potrivit anchetei, în momentul izbucnirii flăcărilor, Marroquín vorbea la telefon și ar fi răspuns cu indiferență și limbaj vulgar când i s-a atras atenția asupra pericolului.

Incendiul a pornit după ce fetele, închise într-o sală fără acces la baie, au protestat ore întregi cerând să fie eliberate.

Una dintre ele a aprins o saltea, sperând că poliția va deschide ușa. Martorii spun că, deși strigătele de ajutor au început imediat, forțele de ordine au așteptat nouă minute înainte de a interveni.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: guatemala condamnare moarte fete incendiu