Sfidând rezoluţiile ONU, Coreea de Nord a anunţat plasarea pe orbită a unui satelit de telecomunicaţii, care deja transmite cântece patriotice, dar lansarea rachetei Taepodong-2 cu rază lungă de acţiune a determinat convocarea unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate.
KCNA, agenţia oficială a celui mai închis stat din lume, a anunţat plasarea pe orbită a satelitului Kwangmyongsong-2 cu ajutorul rachetei Unha-2. Satelitul transmite "Cântecul generalului Kim Ir-sen", fondatorul statului comunist, şi "Cântecul generalului Kim Jong-il", fiul şi succesorul acestuia.
Analiştii consideră că lansarea îl va ajuta pe Kim Jong-il (67 de ani) să obţină o mai mare susţinere internă, după speculaţiile privind sănătatea şi succesiunea sa. Tirul a survenit la o zi după summit-ul NATO şi în timp ce se desfăşura la Praga summit-ul UE-SUA.
La cererea Japoniei şi a SUA, Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit aseară. China şi Rusia, care au drept de veto în acest organism, au evitat să condamne tirul, în timp ce SUA, Coreea de Sud şi Japonia susţin că este o testare a rachetei Taepodong-2 cu rază lungă şi care poate lovi Alaska. Coreea de Nord a provocat două crize internaţionale în 1998 şi în 2006, procedând la teste cu rachete cu rază lungă de acţiune. În 2006 s-a adoptat în unanimitate o rezoluţie ONU însoţită de sancţiuni.
Citește pe Antena3.ro